monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Linie suplimentară de gardă la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj

Timp de trei luni, medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj vor deservi o linie suplimentară de gardă din pricina numărului ridicat de cauze cu infecții respiratorii.

Măsura este aplicată pentru o perioadă determinată, fiind valabilă pe parcursul a trei luni, respectiv în perioada februarie – aprilie 2019. Aceasta a fost justificată de faptul că, începând cu luna ianuarie 2019, se înregistrează un număr din ce în ce mai mare de cazuri de infecții respiratorii precum gripa, pneumonia și sepsisul respirator.

De asemenea, numărul pacienților care se adresează Camerei de gardă a Spitalului de Boli Infecțioase pe parcursul a 24 de ore este deja de aproximativ 80, preconizându-se ca acesta să crească în perioada următoare.


Astfel, în urma situației create, linia de gardă suplimentară va funcționa zilnic, în lunile februarie, martie și aprilie, de luni până vineri, între orele 14.00 și 20.00, iar în weekend în intervalul orar 08.00 – 20.00 și va fi deservită de șapte medici.