monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Un timișorean salvează vieți după moarte: o parte din organe vor ajunge la Cluj-Napoca

Organele unui timișorean care se afla în moarte cerebrală vor salva viețile a mai multor persoane din țară.

O operaţie de prelevare de organe de la un pacient în vârstă de 58 de ani, care se afla în moarte cerebrală în urma unei rupturi de anevrism, a fost programată sâmbătă, la Spitalul Judeţean Timişoara. O procedură similară a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, de la un pacient de 51 de ani, care suferise un traumatism cranio-cerebral.

„S-au prelevat ficatul şi rinichii de la pacientul cu traumatism, aceleaşi organe fiind prelevate şi de la pacientul care este supus intervenţiei de sâmbătă. Familiile lor şi-au dat acceptul pentru prelevări, ştiind că vor fi salvate alte vieţi”, a precizat managerul Spitalului Judeţean Timişoara, dr. Marius Craina, care a precizat că organele prelevate ajung la Bucureşti şi Cluj-Napoca.