Sănătate
Doi tineri cu insuficienţă renală au murit. Emanuel Ungureanu, mesaj emoţionant: “Corpul îi era mutilat de suferinţă”
Doi tineri care făceau parte din Asociația pentru Solidaritate și Empatie „Delia Grădinaru”, înfiinţată de deputatul Emanuel Ungureanu, şi-au găsit drum printre stele. Asociaţia se dedică cu îngrijirea copiilor şi tinerilor cu insuficiență renală cronică dependenți de hemodializă sau transplant renal din toată țara.
“Nu uitați, suntem praf de stele...A murit Mircea și apoi Florin. Mircea a murit acum câteva zile după o pneumonie care a scăpat de sub control. Ar fi împlinit doar 27 de ani în luna aceasta. Primise un rinichi cadou de la tatăl său, acum 7 luni. Imunosupresia de care era dependent pentru a menține în viață rinichiul transplantat, i-a slăbit imunitatea. Transplantul poate salva, dar, în unele situații, poate grăbi sfârșitul, acesta este adevărul crunt. Mircea era un băiat bun, blând, săritor, luminos. Vestea morții lui ne-a lovit în timpul taberei din acest an, mai precis, în data de 20 iunie, într-o zi de joi”, a scris Emanuel Ungureanu pe Facebook.
Ungureanu a dezvăluit că în aceeași tabără, l-a cunoscut pe Florin, care a insistat multe luni să vină cu ei, deşi era grav bolnav, iar “corpul îi era mutilat de suferință”.
“Florin era dependent de un aparat de dializă de 19 ani...L-am urmărit în tăcere în ultimele zile din viață, a mers cu noi peste tot, cu eforturi supraomenești. În croaziera de pe Marea Mediterană i-am surprins lumina din priviri. Era extaziat și ochii i-au rămas minute bune scufundați în turcoazul mării de lângă Insula Favigniana. Ultimele imagini de pe pagina lui de socializare arată bucuria și liniștea unui tânăr care își ia rămas bun de la pământ cu seninătate. Florin a murit azi (n.red. 5 iulie), avea 34 de ani. O parte din mine este liniștită ca ultima lui zi pe mare. Împreună cu unii dintre voi i-am împlinit ultimul lui vis, să vadă marea și ce mare...”, a mai spus deputatul clujean.
“I-am obișnuit pe tinerii din familia Asociației Delia Grădinaru să înțeleagă moartea ca parte din viață și să întîmpine cu seninătate trecerea. Acolo, în Trapani, lângă mare, pe digul ce desparte Tireniana de Mediterană, ne-am luat rămas bun, nu doar de la Mircea ci și de la Florin. Apoi, ne-am amintit cu lacrimi de toți prietenii noștri care sunt praf de stele, i-am numărat din nou în gând și ne-am adus aminte ce tare doare dorul. Drum lin printre stele, prieteni!”, Emanuel Ungureanu