Sănătate
Medicii de la urgență, chinuiți de pacienții iresponsabili? „UPU înseamnă urgență, nu policlinică fără plată!”
Deputatul USR de Cluj Emanuel Ungureanu a reacționat ferm după dezvăluirile unui medic din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Clinic de Urgență Craiova.
Medicul Doriana Mustafa reclama, într-o postare pe pagina de Facebook, după o gardă istovitoare, faptul că este nevoită să consulte pacienții printre înjurături, amenințări și trafic de influență. Mai mult, nici aparatura nu o ajută, computerul tomograf fiind nefuncțional de două luni, potrivit reporter24.info. Deputatul clujean promite că va da startul unei campanii de conștientizare a cetățenilor despre rolul medicilor de la urgență.
„UPU înseamnă, URGENȚĂ, NU Policlinică fără plată! Situația medicilor în UPU este catastrofală, presiunile la care sunt supuși de foate mulți cetățeni cu adevărat iresponsabili, care își bat joc de ideea de Urgență, este uriașă. Voi declanșa peste câteva zile o campanie susținută de informare a cetățenilor cu privire la rolul pe care il are Unitatea de Primiri Urgențe si medicul urgentist”, se arată într-un mesaj postat pe Facebook de Emanuel Ungureanu.
Vicepreședintele Comisiei pentru sănătate și familie din cadrul Camerei Deputaților susține că „trăim o dramă ca națiune”, în condițiile în care „statul mafiot a alungat 15.000 de medici în ultimii 13 ani” – un „genocid pentru care nu răspunde nimeni”. Deputatul USR afirmă că este obligatoriu „să ne mobilizăm in jurul medicilor profesioniști și de caracter” și „să-i ferim de abuzuri și epuizare”, aceste acte făcând parte din „lupta noastră pentru supraviețuire, ca națiune”.
Emanuel Ungureanu a reacționat și la odiosul caz de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, în urma căruia cinci persoane și-au pierdut viața, iar alți opt pacienți au fost grav răniți de un bărbat scăpat de sub control care i-a măcelărit cu un stativ pentru perfuzii. După ce ministrul Sănătății, Sorina Pintea a cerut „să nu fie politizat cazul”, deputatul clujean susține că e deja prea târziu: din cei 13 consilieri locali ai comunei buzoiene Săpoca, 7 fac parte din PSD, trei dintre acești social-democrați fiind angajați la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, un alt consilier local supleant din partea PSD lucrând și el în aceeași unitate.
„Crimele de la Săpoca fac parte din filmul horror al sistemului de Sănătate patronat de pile, neamuri, nășii. Sistemul de îngrijire a pacienților cu boli psihice din România are deficiențe uriașe, doar după ce moare cineva ies la lumină. În aceste centre cu regim special, accesul este foarte atent restricționat. În acest întuneric, se produc tragedii, voi cere o anchetă extinsă la mai multe centre de profil, pentru a vedea în ce măsură aceste unități respectă normele de îngrijire pentru bolnavi. Nu vă ascund că primele informații pe care le-am primit de la oameni din sistem sunt înfricoșătoare”, mărturisește Emanuel Ungureanu.