monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Elicoptere SMURD spre Cluj pe timp de noapte. Arafat promite trei puncte de salvare montane

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, i-a „ordonat” secretarului de stat Raed Arafat să găsească soluţii pentru ca elicopterele SMURD să poată zbura şi noaptea spre sau de la centrele universitare medicale din ţară.

Elicoptere SMURD spre Cluj și pe timp de noapte. Arafat promite puncte de salvare montane, sursă foto: Raymond Füstös / monitorulcj.ro

„Nu ne jucăm cu vieţile oamenilor, nu facem doar paradă la televizor, PR grozav, ce bine organizăm noi salvarea oamenilor şi era să moară un copil din neglijenţă sau proastă organizare, să zic pe româneşte. Vă ordon, domnule Arafat, toate centrele universitare medicale – Târgu Mureş, Cluj, Iaşi, Constanţa, Craiova, Timişoara – să poată zbura spre ele sau de la ele şi noaptea elicopterele SMURD. (...) În 2020, toată ţara să fie sub acoperirea SMURD pe zbor de noapte”, a afirmat, marțea trecută, Marcel Vela.

În replică, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a precizat că „toate elicopterele SMURD pot executa misiuni de noapte şi execută misiuni de noapte, dacă pilotul comandant este pregătit la nivelul necesar unor astfel de misiuni”. Disputa a pornit în contextul în care o fetiţă de 11 ani, rănită grav la cap în urma unui accident produs în staţiunea Băile Govora, a fost transferată la un spital din Capitală cu ambulanţa, chiar dacă în apropiere a fost trimis un elicopter SMURD, care după 10 minute de la aterizare ar fi părăsit zona pe motiv că se întuneca afară.


Raed Arafat a punctat însă că nu toate elicopterele SMURD sunt funcţionale 24 de ore din 24, având în vedere numărul insuficient al piloţilor, dar şi faptul că, după o misiune de noapte, este nevoie să fie asigurat un timp de odihnă mai mare pentru echipaj, ceea ce înseamnă indisponibilizarea elicopterului un număr de ore pe timp de zi, când sunt cele mai multe situaţii critice. Cu toate acestea, se fac eforturi pentru instruirea echipajelor.

„S-au făcut permanent angajări de piloţi (între 2014 şi 2019 au fost 47 angajaţi şi 31 plecaţi). (...) Dacă luăm ce s-a realizat în aviația SMURD în ultimii 20-22 ani, am început cu un singur elicopter închiriat de la Transgaz la Târgu Mureș, în 1999, care deservea toată țara, și am ajuns la baze aeriene de salvare cu elicoptere moderne la Mureș, București, Iași, Constanța, Galați, Arad, Craiova și Jibou, ultima fiind operaționalizată în 2019. Există și un elicopter utilizat în zona Delta Dunării petru evacuarea pacienților din zonele izolate deservit de doi paramedici”, a precizat Arafat.


Şeful DSU a punctat că se fac pregătiri pentru ca în următorii ani să fie operaţionalizate trei puncte de salvare aeriană în zonele montane pentru care sunt contractate deja patru elicoptere uşoare din fonduri UE, care se adaugă la cele două destinate instrucţiei. „Totodată, avem finanţarea pentru achiziţionarea a 5-6 elicoptere medi-grele de căutare-salvare care să desfăşoare misunile complexe de căutare salvare, inclusiv în zona maritimă. Ele trebuie să fie livrate până cel târziu sfârşitul anului 2023, iar procedura de licitaţie este în reluare”, a detaliat Arafat.