monitorulcj.ro Menu
Sănătate

A debutat sezonul gripal. 21 de cazuri confirmate la Cluj

S-a înregistrat debutul sezonului gripal – rata pozitivităţii pentru virus gripal la cazurile testate fiind peste 25% pentru acelaşi subtip.

Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunţat joi că s-a înregistrat debutul sezonului gripal - rata pozitivităţii pentru virus gripal la cazurile testate fiind peste 25% pentru acelaşi subtip.

Potrivit unei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, morbiditatea prin infecţii respiratorii acute s-a încadrat în intervalul aşteptat în săptămâna 6 - 12 ianuarie.


Activitatea gripală a evoluat cu intensitate scăzută, cu răspândire locală în judeţele Argeş, Braşov, Cluj şi Bucureşti şi cazuri sporadice în unele judeţe. În județul Cluj au fost înregistrare 21 de cazuri de gripă în acest interval.

„La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, infecţii ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii) a fost de 73.257, cu 19,5% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (90.963) şi de 1,8 ori mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (39.657) - situaţie cauzată în principal subraportărilor din săptămâna anterioară, ca urmare a zilelor nelucrătoare (sărbătorilor legale). Au fost raportate la nivel naţional 692 cazuri de gripă clinică, mai puţine comparativ cu cele raportate în aceeaşi săptămână a anului precedent (1.155 cazuri)”, se arată în informare.


Au fost raportate 13 cazuri de infecţii respiratorii acute severe (SARI), cu 6 mai multe faţă de săptămâna precedentă, şi cu 18 mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent.

De la începutul sezonului 2019 - 2020 au fost înregistrate 2 decese confirmate cu virus gripal, tip A, subtip (H1)pdm09. În sezonul precedent, în perioada similară, au fost 12 decese confirmate cu virus gripal, din care 7 tip A, subtip (H1)pdm09, 4 - tip A, subtip H3 şi 1 - A nesubtipat.


De la începutul sezonului au fost confirmate 165 cazuri de gripă: 19 - cu virus AH3, 19 - cu virus AH, 20 cazuri gripă A nesubtipat, 107 cazuri gripa cu virus B.

Până pe 12 ianuarie au fost vaccinate antigripal 1.427.519 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.


În anul 2019, în județul Cluj, au fost înregistrate 88 de cazuri de gripă 14 decese din cauza virusului gripal.