Sănătate
Două cazuri de coronavirus confirmate în Franţa, primele din Europa
Două cazuri de infectare cu noul coronavirus chinez au fost "confirmate" în Franţa, primele din Europa, a anunţat vineri seară ministrul francez al sănătăţii, Agnčs Buzyn, notează AFP.
Primul caz se referă la un pacient internat într-un spital din Bordeaux (sud-vest), iar al doilea la Paris, a precizat ministrul în cursul unui briefing de presă la Ministerul Sănătăţii, dând asigurări că autorităţile vor depune toate eforturile pentru "a limita" propagarea virusului.
Cei doi pacienţi spitalizaţi, care s-au întors recent din vizite efectuate în China, au fost plasaţi in izolare.
"Suntem pe cale de a reconstitui istoricul acestor pacienţi pozitivi pentru a contacta persoanele cu care s-au intersectat", a explicat ministrul, subliniind că perioada de incubaţie este probabil "în jur de şapte zile, între două şi 12 zile".
"Avem astăzi primele cazuri europene, posibil pentru că am pus la punct testul foarte rapid şi suntem capabili să le identificăm", a adăugat ministrul francez al sănătăţii.
Bilanţul oficial al maladiei declanşate de acest coronavirus apărut în decembrie într-o piaţă de produse agroalimentare din Wuhan, oraş din centrul Chinei, s-a înrăutăţit vineri, cu 26 de morţi.
Noul coronavirus aparţine aceleiaşi familii de virusuri care a provocat Sindromul Respirator Acut Sever (SARS), responsabil pentru moartea a 800 de persoane la nivel mondial, în pandemia din 2002-2003, care a debutat tot în China.
În momentul de faţă, cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate în China, Japonia, Coreea de Sud, Filipine, Vietnam, Taiwan, Thailanda, Arabia Saudită, Singapore, Statele Unite, precum şi în teritoriile chineze Hong Kong şi Macao.