Sănătate
Pacientul internat cu CORONAVIRUS la Cluj se simte mai bine. Starea lui se ameliorează
Starea pacientului din Maramureș internat cu coronavirus la Cluj se ameliorează.
Secretarul de stat Nelu Tătaru din Ministerul Sănătăţii a declarat joi că, în prezent, la nivel naţional, sunt în carantină 38 de persoane, iar peste 13.000 sunt în autoizolare.
"În România - şase cazuri confirmate, un caz vindecat, celelalte cinci cazuri sunt în clinicile de boli infecţioase din Timişoara, Cluj, Iaşi. România are şase centre unde pot fi trataţi cei infectaţi cu coronavirus - Timişoara, Cluj, Iaşi, Craiova, Bucureşti şi Constanţa", a spus Tătaru.
Până în prezent au fost efectuate 576 de teste.
"Un pacient din cei şase - un purtător sănătos. El este vindecat şi în acest moment se află acasă. La Timişoara, femeia de 38 de ani este într-o stare generală bună, cu o simptomatologie spre remisie completă. Opt persoane aflate în izolare la domiciliu - contacţii acestei persoane - vor fi astăzi scoşi din izolare. Băiatul de 16 ani este în spitalul de boli infecţioase fără simptome. A fost adus de organele noastre epidemiologice şi pus în spitalizare. Colegul de bancă al acestui băiat s-a prezentat singur la UPU, la boli infecţioase, şi va fi monitorizat. După testare, probabil că fi externat", a arătat secretarul de stat.
Potrivit acestuia, joi, la Timişoara, sunt analizate 27 de probe, dintre care 23 de la cei care a luat contact cu adolescentul de 16 ani şi restul de la persoane care au întâlnit-o pe tânăra de 38 de ani.
"La Suceava, bărbatul de 71 de ani este internat acum în clinica de boli infecţioase Iaşi. Este stabil, afebril. În cursul nopţii, pusee de febră, el suferă şi de o boală cronică şi este foarte atent monitorizat de către echipele medicale. La Cluj, bărbatul din Maramureş este în stare generală bună, nu prezintă probleme de la internare, este spre ameliorare. La Cluj, două probe în lucru. La Iaşi avem 13 probe în lucru", a mai arătat Nelu Tătaru.