Sănătate
Voci disperate. Descoperiți în fața coronavirusului, pacienții dependenți de hemodializă își strigă oful. După programul redus, sunt luați în râs de polițiști!
Pacienții dependenți de hemodializă sunt cei mai vulnerabili în fața COVID-19. De altfel, din păcate, zeci de pacienți din România au murit în prima lună a pandemiei de coronavirus.
Abia după mai multe adrese trimise către toate centrele de hemodializă din România, petiții la Ministerul Sănătății, apeluri publice, dialoguri online cu pacienții și aparținătorii, după 30 martie, Ministerul Sănătății a început să se aplece cu atenție asupra acestei situații extrem de grave, susține deputatul USR de Cluj Emanuel Ungureanu.
Vicepreședintele în Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților a oferit, marți după-masă, șansa pacienților dependenți de dializă din cele mai afectate centre din țară să vorbească deschis, sincer, despre problemele întâmpinate odată cu izbucnirea crizei COVID-19, într-o conferință online.
„Avem probleme, trebuie să le recunoaștem și să le rezolvăm!”
Paula Partnoi, consilieră la cabinetul parlamentar al deputatului clujean, face dializă de peste 17 ani. Ea spune că, deși a cerut clarificări de la toate centrele de dializă, 136 la număr, nici măcar jumătate nu au răspuns. Cazurile pacienților dependenți de hemodializă depistați cu noul coronavirus se înmulțesc, iar Direcțiilor de Sănătate Publică din toate județele țării le-a fost solicitată testarea tuturor pacienților și personalului sanitar. Cum gestionează centrele de dializă criza COVID-19, cum justifică unele decizii, pe care pacienții le simt împotriva lor?
Andreea B., din Suceava, aflată de trei săptămâni la Cluj, susține că s-au făcut mai multe adrese către DSP, să fie testați toți contacții celor depistați cu COVID-19, însă testările s-au limitat la pacienții cu simptome. Asta deși simptomele la cei dependenți de hemodializă, mult mai expuși în fața bolilor, pot apărea chiar și atunci când este deja mult prea târziu.
Certați pentru că și-au permis să ceară lămuriri
În schimb, Dana L. apreciază că la centrul de dializă B. Braun, tot din Suceava, au fost deja testați inclusiv pacienții. „Nu mai suntem pe ghicite, turele cu pacienții pozitivi sunt separate de cei negativi”, afirmă aceasta. Pe de altă parte, la Piatra Neamț, surorile Tărcăuanu se declară profund dezamăgite de lipsa de comunicare – „suntem ai nimănui” – li s-a luat din timpul de dializă, iar optimismul le-a dispărut, asta deși nu au auzit personalul să se plângă de lipsa de echipament.
Marcela din Călărași și Ilie T. din Bistrița, pacienți la centre de dializă din lanțul Diaverum, s-au plâns de programul redus, de la patru la doar trei ore. Simt din plin această decizie, mărturisește Ilie, care, deși a cerut părerea doctoriței de serviciu, spune că a fost certat, i s-a vorbit pe un ton ridicat. Circuitul este organizat, pacienții nu se întâlnesc între ture, însă comunicarea este proastă, afirmă tânărul bistrițean. Același aspect l-a punctat și Silvia Ș. din București, dependentă de dializă de peste un sfert de veac. „Toată lumea e mută!”, spune femeia.
Luați în râs de agenții de Poliție!
Marcel din București a declarat că transportul pacienților cu mașinile de la BGS a rămas la fel – „cât mai mulți în mașină” – fapt confirmat și de Cristina, care a dezvăluit că un șofer care transporta bolnavii dependenți de hemodializă a contactat noul virus și a decedat deja. Îngrijorător este faptul că, spune Marcel, pacienții care se întorc noaptea târziu de la centrele de dializă sunt luați la bani mărunți de filtrele de Poliție!
„Nu suntem crezuți că venim de la dializă, noaptea la 1-2. Sunt polițiști care n-au auzit de dializă și ne iau în râs, este o problemă reală! (...) Fac un apel pentru noi, cei care mergem la dializă cu mașinile personale, să ne lase în pace!”, a avertizat Marcel, declarând că mulți pacienți suferă din cauza programului scurtat, efectiv „cad din picioare” după ce ies de la dializă. Toate aceste mărturii au venit deși a fost mustrat pentru că a ridicat public problemele și în trecut.
Nu peste tot e „chiar atât de rău”
Nicu din Timișoara, care face dializă la centrul B. Braun, spune că transportul este „mai lejer” acum, este „cât de cât bine”. Programul este normal, nu s-a schimbat, însă, dacă până acum primea o singură mască pe săptămână din partea centrului, acum nu o mai primește nici pe aceasta. Cu toate acestea, triajul este mai strict.
Nora din Cluj-Napoca afirmă că „la Cluj nu suntem miezul din dodoașcă”, există și aici probleme, indiferent despre care centru vorbim. Centrele private de hemodializă rămân descoperite, spune ea, cerând conducerilor să „lase nasul jos” și să accepte ajutorul pentru a putea ajuta la rândul lor. La fel ca în cazul lui Marcel, și Nora spune că problema cu polițiștii suspicioși este reală.
Csaba, și el clujean, spune că se simte deocamdată în siguranță la „Clujana”, unde pe zi ce trece sunt stabilite și respectate regulile. Au fost testați toți pacienții, afirmă bărbatul, iar toate testele COVID-19 au ieșit negative. Cu toate acestea, după ce a trecut pe la mai multe centre de dializă din țară, inclusiv București sau Miercurea Ciuc, Csaba a observat o problemă comună: vestiare mult prea mici pentru pacienți!
„Sper ca mărturiile lor puternice să miște autoritățile cu o altă viteză. Am oferit și voi oferi soluții pentru protecția acestor bolnavi și a personalului care se ocupă de ei! Luptăm pentru Viață!” – Emanuel Ungureanu, deputat USR de Cluj
CITEȘTE ȘI:
Dependentă de dializă, UMILITĂ la Cerbul de Aur: „Ei nu vor să fim văzuți în afara caselor!”
Fără șpagă, cu dragoste. Darius a primit o nouă șansă la viață: „Să-i construim o cămăruță!”