monitorulcj.ro Menu
Sănătate

21 de paturi noi de terapie intensivă, la Spitalul Județean Cluj

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a anunțat că ieri au fost livrate 21 de paturi de terapie intensivă.

21 de paturi de terapie intensivă, la Spitalul Județean Cluj

Dintre acestea, șase se vor instala în Secția Clinică ATI I, iar trei în Secția ATI Neurochirurgie. Restul de 12 sunt depozitate și, la nevoie, vor fi montate și instalate în Secția ATI COVID (clădirea Medicală I), mai transmit reprezentanții spitalului. De asemenea, ei arată că toate paturile sunt prevăzute cu saltea antidecubit. Valoarea investiției depășește 430.000 lei, iar fondurile necesare achiziției au fost alocate de Ministerul Sănătății.

"Din 2014 până în prezent, Spitalul a fost dotat cu 95 de paturi de terapie intensivă. Acest tip de paturi capătă o importanță deosebită în îngrijirea pacienților critici, deoarece permit mobilizarea precoce a pacientului, și, în același timp, facilitează activitatea personalului medical", transmit reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență Cluj.


Tot ieri au ajuns alte 21 de paturi electrice, cu saltele, donate de Fundația Prison Fellowship. Paturile au fost distribuite secțiilor Neurologie și Medicina Muncii.

CITEȘTE ȘI


Spitalul Polaris a fost preluat de Consiliul Județean. Chirie lunară de 80.000 de lei