Sănătate
VIDEO. Clujeancă pozitivă la COVID-19, ținută de o lună în spital deși nu are niciun simptom:„Nu înțelege de ce se procedează așa”
O clujeancă este internată alături de soțul ei de mai bine de o lună la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, deși ea nu prezintă niciun simptom de COVID-19.
Emanuel Ungureanu, deputatul USR Cluj, a inițiat o conversație cu două persoane internate la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca și depistate pozitiv la coronavirus, dar și cu un medic de la Spitalul Colentina din București.
Daniela Mudure și soțul ei au povestit modul în care alege statul să trateze bolnavii de COVID-19, deși nu au simptome care să necesite internarea. Emanuel Ungureanu a militat în ultimele săptămâni pentru schimbarea modului de tratare a bolnavilor asimptomatici dorind aplicarea modelului înregistrat în Italia, Spania sau Franța, acolo unde asimptomaticii sunt izolați acasă și doar cazurile grave internate la spital.
„Pe 26 aprilie soțul meu a avut febră 38-38,5 moment în care am decis să mergem la spital. În urma unei radiografii s-a decis să facem testul pentru COVID. Imediat după ce a ieșit pozitiv l-au transferat la Boli Infecțioase. Am fost chemată eu și fetele mele, eu am fost pozitivă, ele nu. Nu am avut niciun simptom Urmează un tratament cu antibiotice în acest moment. Eu sunt asimptomatică și nu înțeleg de ce se procedează așa.”, a spus Daniela Mudure.
„De 10 zile soțul se simte bine și nu îi dă drumul până când nu va avea două teste negative. De 24 de zile nu am ieșit din camera de spital. Eu nu am avut niciun simptom, dar cu toate astea sunt ținută aici de aproape o lună. Avem 5 teste pozitive și unul negativ. Trebuie să avem două teste negative consecutive pentru a putea pleca acasă”, a spus pacienta internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca.