Aproape toate problemele de fertilitate pot fi rezolvate la medic. Interviu cu Conf. Univ. Dr. Romeo Micu, Șeful departamentului de Obstetrică-ginecologie, Spitalul Regina Maria Cluj-Napoca (P)

În timp ce pentru unele cupluri sarcina reprezintă cea mai frumoasă, plină de speranță și emoționantă perioadă din viață, pentru altele întreg procesul de concepere reprezintă un carusel emoțional, plin de imprevizibil și de necunoscute. Iar dacă pentru unele cupluri, dorința cea mai mare este ca peste puțin timp să-și strângă pentru prima dată copilul în brațe, pentru alte cupluri procesul de concepere este cea mai mare preocupare.

Problemele de fertilitate reprezintă o adevărată provocare pentru unele cupluri. Însă evoluțiile din lumea medicală și tratamentele la care pot apela, le oferă speranța și motivația de care au nevoie în această luptă. Domnul Conf. Univ. Dr. Romeo Micu, specialist în probleme de fertilitate la Spitalul REGINA MARIA Cluj-Napoca, ne povestește în detaliu cum a ales această carieră și care sunt principalele cauze, dar și soluții atunci când vorbim despre probleme de fertilitate.

1. Ce v-a împins înspre o carieră în obstetrică-ginecologie și mai ales spre tratarea problemelor de fertilitate?

Cu toate că fac parte dintr-o familie de economiști, cifrele nu au fost niciodată punctul meu forte. În 1986, când am finalizat studiile liceale, nu aveam foarte multe opțiuni: ori hotăram să urmez cursurile facultății de politehnică sau de economie, ori alegeam să studiez medicina. Și pentru că matematica nu mi-a fost foarte aproape, am ales medicina. Este drept că am în familie un unchi care este profesor de urologie la Sibiu și de care am fost destul de atașat încă din copilărie, fiind fascinat de tot ceea ce făcea el. Cred că acesta a fost elementul determinant pentru a mă orienta spre medicină.

Mai departe, îndreptarea către obstetrică-ginecologie a fost o atracție descoperită în timpul studenției. În primul rând, este o specialitate chirurgicală, iar eu ca fire cred că sunt analitic, perfecționist și îmi plac lucrurile bine făcute. Iar complexitatea acestei specialități și diversitatea ei, mi-au oferit oportunitatea de a mă putea dezvolta continuu.

În ceea ce privește supraspecializarea în infertilitate, am avut ocazia în 1996 să particip la un curs post-universitar de medicină reproductivă la Universitatea din Geneva. Am stat câteva luni de zile acolo, unde am avut și primul contact cu tehnicile de reproducere asistată, mi-au plăcut și m-am legat de ele. Eu zic că am fost norocos că am ales această carieră, pentru că acum fac ceea ce îmi place. Pe de altă parte, nu pot spune că e ușor, însă dificultatea meseriei este foarte mult contrabalansată și de motivația care vine din fericirea pe care o vezi pe chipul cuplurilor care reușesc să conceapă un copil, după ce încercările de a obține o sarcină în mod spontan nu au dat rezultate.

 2. Care este filosofia dumneavoastră în privința carierei pe care ați ales-o?

De-a lungul timpului, am fost inspirat de un motto născut din relația cu unul dintre amicii mei, interpret de muzică populară, care spune așa: Dacă reușești să-ți găsești o meserie care să-ți placă și pe care să o iubești, nu va fi nevoie să muncești nicio zi din viața ta.

Totodată, filosofia pe baza căreia m-am ghidat mereu este aceea de a nu ceda, de a nu renunța niciodată. Mereu am considerat că nu există neapărat un eșec, ci o nouă oportunitate de a o lua de la început, mai deștept decât înainte.

3. Care sunt principalele provocări cu care v-ați confruntat de-a lungul carierei dumneavoastră?

Provocarea este cuvântul care îmi definește meseria. A fi medic este o continuă provocare, pentru că ai mereu de învățat ceva nou și trebuie să fii mereu la curent cu tehnicile medicale noi. Medicina evoluează foarte rapid, de aceea nu există zonă de confort în acest domeniu. Iar dacă îți dorești să fii la un nivel înalt – în ceea ce privește tehnici operatorii, terapii moderne, atunci vorbim despre formare medicală continuă, pe care o realizezi prin participarea la anumite manifestări științifice, implicarea în anumite studii de cercetare sau publicarea de articole de specialitate.

În ceea ce privește problemele de fertilitate, provocarea este foarte mare. Și asta pentru că mulți dintre pacienți ajung la mine fără speranță, după multe încercări eșuate. Pe lângă asigurarea unui tratament bun, trebuie să îi ofer pacientei încredere că va reuși să conceapă un copil, chiar dacă șansele sunt mici, ea trebuie să creadă în ele. Și asta mai ales în cadrul procedurilor de fertilizare in vitro, relația dintre medic și pacientă este mai strânsă. Vorbim despre un proces îndelungat, pe parcursul căruia este necesar să avem încredere unul în celălalt, să comunicăm, iar dacă pacienta își pune toată încrederea în mine ca medic, simt că nu e loc de dezamăgiri și că procedura trebuie să aibă succes.

 4. Care sunt cele mai mari satisfacții pe care această profesie vi le-a adus?

În fiecare zi am satisfacții în această meserie, iar faptul că am șansa să fac posibilă o nouă viață, e cea mai mare satisfacție. Totodată, mă uit și la cuplurile care, cu ajutorul meu, și-au împlinit un vis. Vis care părea inițial imposibil. În cadrul unui studiu pe care l-am realizat între anii 2000-2010, am constatat că am reușit să aducem pe lume peste 300 de copii născuți în urma tratamentelor de reproducere asistată. Aceasta este partea plină de satisfacție – frumusețea de a avea în mâini o nouă viață.

5. Cum arată o zi din viața dumneavoastră, în departamentul pe care îl conduceți? Aveți un program standard?

Cadrul programului este standard, însă fiecare zi arată altfel. Practic, funcționăm după un program stabilit împreună cu colegii mei, cu intervenții de natură obstetricală sau ginecologică planificate, precum și un orar de consultații setat din timp. Însă, de cele mai multe ori, apar situații neprevăzute, urgențe, pentru că obstetrica este legată, de cele mai multe ori, de urgențe. Așadar, această planificare ne ajută să răspundem prompt și urgențelor. Am alături de mine o echipă de colegi profesioniști, dedicați, iar rolul meu este în principiu să mă asigur că funcționăm ca o echipă coordonată, că răspundem prompt la nevoile pacientelor și că le oferim mereu siguranța actului medical.

6. Exista niște cazuri cu care v-ați întâlnit și care v-au impresionat de-a lungul timpului? De ce?

Sigur, există multe cazuri care m-au impresionat de-a lungul timpului. De exemplu, îmi amintesc cazul unei paciente care a avut multe încercări în a rămâne însărcinată, însă sarcinile fie nu evoluau, fie nu se “prindeau” în timpul procedurii de fertilizare in vitro, fie se opreau din evoluție. De multe ori, lucruri mici care sunt scăpate din vedere, pot împiedica obținerea unei sarcini. În cazul acesta, a fost vorba despre o endometrită cronică, pe care am tratat-o prin antibiotice și un tratament de echilibrare al florei endometriale. Am reușit, într-un final, să rezolvăm această problemă foarte simplu, astfel că a rămas însărcinată și chiar urmează să nască în curând

Am avut și alte cazuri, de exemplu cele obstetricale, care au avut un final fericit, dar complicații majore în cursul intervențiilor. De exemplu, o pacientă care era la a doua naștere prin cezariană, avea o placentă implantată anormal, astfel că ne-am străduit să-i păstrăm uterul după operația de cezariană. Nu am reușit, așa că în scop vital, a trebuit să decidem pe loc să îi facem histerectomie pentru a îi asigura hemostaza și a îi salva viața.

Sau am avut o pacientă care nu avea copii și suferea de o polifibromatoză, avea mulți noduli fibromatoși, iar în urma miomectomiei am reușit să scot 10 sau 11 de astfel de noduli. Toată lumea îi propusese histerectomie, să îi scoată uterul complet afară. Însă am preferat să încercăm altă variantă, iar după doi ani de zile a rămas însărcinată și apoi a născut.

7. Care sunt cauzele principale ale problemelor de fertilitate?

Întotdeauna când un cuplu cu probleme de fertilitate mi se adresează, trebuie să investigăm concomitent ambii parteneri. Astfel, există niște analize de bază pe care le realizăm inițial, pentru partener este o spermogramă, iar pentru ea avem nevoie de o evaluare a cavității uterine și a trompelor, însă ne interesează și ovulația. Majoritatea pacientelor care vin la consult au deja ceva informații despre ovulație când ajung în cabinetul meu, pentru că în momentul actual cel mai simplu este să-ți faci un test de ovulație acasă, fiind la fel de simplu de realizat precum un test de sarcină. Așa că multe dintre ele își monitorizează ovulația, cu scopul de a avea contactul sexual în perioada fertilă, iar dacă nu au, atunci ovulația trebuie documentată prin aceste teste sau prin ecografie. În funcție de rezultatele analizelor de bază, trebuie să gândim eventual și alte investigații. Există și posibilitatea să nu găsim nimic la investigația de bază. Până la 15% dintre cazurile de infertilitate nu au o cauză evidentă, există așa numita infertilitate de cauză neprecizată. Asta nu înseamnă neapărat că nu există o cauză, ci doar că la aceste investigații noi nu o putem pune în evidență.

În contextul în care nu avem o cauză evidentă stabilită, atunci recomandările tuturor societăților profesionale din toată lumea sunt să încercăm să controlăm treptat procesul reproductiv al acestui cuplu, astfel încât să aibă un contact sexual planificat în perioada ovulației timp de câteva luni. Dacă nu reușește așa, următorul pas este inseminarea intrauterină pe o perioadă de trei-patru luni de zile, modalitatea asta ducând spermatozoizii ceva mai aproape de locul unde are loc fertilizarea ovocitului. Iar dacă nu se reușește nici așa, urmează indicația de fertilizare in vitro.

 8. Care sunt primii pași pe care cuplurile ar trebui să îi facă în momentul în care nu reușesc să conceapă un copil?

Primul lucru pe care trebuie să îl facă un cuplu în momentul în care nu reușește să conceapă un copil este să meargă la un medic, este cel mai bun sfat pe care pot să îl dau acestor cupluri. Iar în cazul în care nu au realizate deja investigațiile menționate anterior, cu siguranță medicul le va face o serie de recomandări în acest sens. În funcție de acest lucru, se va decide dacă trebuie continuate anumite investigații sau dacă trebuie făcute anumite intervenții chirurgicale.

9. Există niște pași pe care femeile ar trebui să îi facă pentru a-și mări șansele de concepere a unui copil?

Cu cât se adresează mai repede unui medic pentru această problemă și cu cât își doresc mai mult obținerea unei sarcini, șansele sunt mai mari. Fertilitatea femeii scade o dată cu vârsta și din păcate, așa cum arată stilul de viață actual, trendul este ca prima sarcină să apară după încheierea studiilor (doctorate, masterate), după stabilizarea situației financiare, ajungând undeva la 30-35 de ani, ceea ce din punct de vedere al fertilității este destul de târziu. Eu le prezentam și studenților la cursuri o serie de date cu vârsta mamei la prima naștere, de la Institutul Național de Statistică. Înainte de 1989, grupul de vârstă al mamei la prima naștere se situa undeva la 25-28 de ani. În perioada aceasta, ulterior de anii 2000, media este undeva la 33-34 de ani. Așadar, vârsta este foarte importantă, pentru că ajungem să depindem de anumite probleme legate de normalitatea genetică a celulelor reproductive. De exemplu, la fertilizarea in vitro ne interesează foarte mult asta. Se spune în felul următor – că dacă până la 35 de ani majoritatea ovocitelor sunt normale din punct de vedere genetic, după 40 de ani se inversează proporția, în sensul că femeile mai au aproximativ 10% din ovocite normale genetic și 90% anormale. Și în acel moment există practic o selecție naturală. Atunci când se formează un embrion, acesta poate fi anormal din punct de vedere genetic, așadar nu se va dezvolta decât până la un moment dat. După care se oprește din evoluție.

10. Când un cuplu hotărăște să ceară părerea unui specialist, care ar fi primele 3 întrebări pe care sugerați să le adreseze medicului?

De fapt, cea de-a doua vizită este cea mai importantă, după ce au fost deja realizate primele investigații, pentru a putea stabili calea pe care cuplul ar trebui să o urmeze. Am observat în cazul multor cupluri faptul că nu au viziune de ansamblu. De exemplu, dacă discutăm despre un tratament de inseminare intrauterină, multe cupluri cred că vor veni la medic două luni și că vor rezolva problema, ceea ce este incorect. Este important să le conturăm drumul în aplicarea oricărei metode de tratament și a contextului în care există și eșecuri. Totodată, în momentul în care primesc o propunere de tratament, este important să întrebe medicul care sunt șansele de reușită, pentru a ști la ce să se aștepte.

Pe de altă parte, inseminarea intrauterină cu procentul de reușită de 16-18%, este egală cu fertilitatea pe ciclu la un cuplu sănătos. Cu alte cuvinte, dintr-o sută de cupluri care își propun într-o lună să obțină sarcina, în proporție de 80-90% nu vor reuși atunci, ci lunile următoare. Și dacă nu au nicio problemă în a concepe, într-un an de zile ar trebui să reușească aproximativ toți.

Sigur, fertilizarea in vitro are șanse de reușită mai mari pentru că acolo controlăm procesul reproductiv, avem celulele în mână în laborator, vedem că nu se fertilizează spontan, putem să injectăm noi spermatozoizii în ovocite, să îi vedem cum se dezvoltă.

11. Cum decurge un astfel de control în spitalul dumneavostră?

Cuplul care întâmpină dificultăți în conceperea unui copil face o programare pentru o consultație inițială, iar dacă are investigații deja făcute, ne uităm împreună pe rezultate și hotărâm dacă e nevoie să le completeze sau nu. În cazul în care nu au făcute deja aceste investigații de bază, începem cu realizarea lor. După ce vedem cam care ar fi problema cu care cuplul se confruntă, încercăm să aducem cazul cât se poate de aproape de situația normală. Și asta pentru că în anumite situații e nevoie de intervenții chirurgicale, în anumite situații de tratamente medicamentoase sau hormonale. Iar în momentul în care ajungem ca lucrurile să fie cât de cât la limitele normale, vom aplica măsura de reproducere asistată care se potrivește cazului respectiv. Deci, dacă e vorba de inseminare intrauterină, pacienta respectivă va primi un tratament de stimulare ovariană ușoară spre medie, urmărim creșterea foliculară, iar în momentul în care se apreciază că foliculii ovarieni sunt maturi, se va face inseminarea intrauterină. Pentru fertilizare in vitro lucrurile sunt mai complicate, sunt mai multe etape în care trebuie urmărită starea generală de sănătate a cuplului, statusul hormonal, iar după ce vedem că toate aceste lucruri sunt în regulă, putem începe tratamentul hormonal, care are mai multe etape de verificare a eficienței acestuia, urmată ulterior de o puncție în condiții de anestezie pentru recoltarea ovocitelor care se face transvaginal eco-ghidat. Ulterior, aceste celule sunt prelucrate în laborator, se formează embrionii, sunt cultivați embrionii câteva zile și ulterior transferați înapoi intrauterin.

 12. Care sunt principalele probleme cu care se confruntă pacientele care nu reușesc să conceapă un copil și vin la dumneavoastră?

De cele mai multe ori, pacientele care vin la mine reușesc să obțină ovocite, reușesc să obțină embrionul, însă acesta nu se implantează. Aici sunt însă multiple situații care pot să intervină, de la lucruri simple, la lucruri mai complicate. Pot să existe anumite formațiuni în cavitatea uterină: polipi sau fibroame mici, care să scape la o examinare mai grăbită. Dacă însă toate acestea sunt în regulă, singurul lucru care mai rămâne în discuții este probabil acea aneuploidie, ceea ce ne confirmă că embrionii nu sunt normali din punct de vedere genetic.

13. Care sunt cele mai actuale și eficiente opțiuni de tratament pentru cuplurile care întâmpină probleme de fertilitate?

Toate opțiunile de tratament sunt actuale, însă eficiente sunt de la caz la caz. Nu există o metodă universal valabilă și eficientă pentru toate cuplurile. Sunt situații în care o inseminare intrauterină poate să fie suficientă pentru obținerea unei sarcini, iar pentru cuplul respectiv să fie metoda ideală. În alte situații, acest tratament poate să nu dea rezultate. Și chiar dacă aplicăm trei sau patru cicluri de inseminare intrauterină, ulterior renunțăm și apelăm la fertilizare in vitro. Însă chiar dacă fertilizarea in vitro are cele mai mari șanse de reușită, nu aș opta sau recomanda ca din start să fie aceasta opțiunea, cu excepția cazurilor unde este indicație absolută.

14. Dacă un tratament nu funcționează, pacienții sunt dispuși să încerce și alte tratamente sau sunt descurajați și renunță?

Sigur că orice eșec din punctul acesta de vedere vine cu anumite repercursiuni asupra psihicului pacienților. Și de aceea e bine ca în cadrul echipei care asigură aceste tratamente să existe și un psiholog cu care cuplul să povestească și înainte, dar și după procedură. Putem să încercăm și să schimbăm anumite lucruri la tratament. Ideea este că dacă noi reușim să obținem embrioni, șanse există în continuare pentru acel cuplu. Și asta pentru că embrionii pot fi crioconservați, ceea ce face ca tratamentele ulterioare să se adreseze pregăririi endometrului și apoi să fie urmate de transferul embrionilor decongelați. Nu trebuie neapărat să mai facă toată procedura de stimulare ovariană, însă asta doar în măsura în care reușim să stimulăm inițial ovarele așa cum trebuie. Dacă există însă semne de insuficiență ovariană, cu rezerva ovariană diminuată, atunci nu vom avea așa multe ovocite precum ne așteptăm. Depinde foarte mult cum se discută cu cuplul respectiv și cum își apreciază ei șansele. Faptul că am transferat embrioni din cavitatea uterină nu este neapărat echivalentul unei sarcini. Dacă cuplul are încredere că echipa medicală a făcut tot ceea ce trebuia pentru asta, eu cred că vor fi încurajați să mai încerce, chiar dacă prima încercare nu a fost un succes. Pe de altă parte, dacă cuplul vine din alte servicii, mai putem învăța din ceea ce au făcut ceilați înainte. Pentru că orice eșec înseamnă o nouă oportunitate de a o lua de la început, dar poate puțin mai isteț decât inițial.

15. Cât de important este suportul emoțional pentru acești pacienți?

Psihologul poate discuta cu un cuplu despre problemele care se pot ivi de ordin emoțional sau eventual cu insuccesul care poate să apară în tratamentul folosit. Însă eu cred că cel mai important suport pe care și-l poate asigura un cuplu, este acela pe care și-l oferă unul celuilalt. Pe de altă parte, vine și suportul echipei medicale, care este bazat pe anumite date medicale, pe statistici anterioare. Știm din experiențele anterioare ce s-a întâmplat în cazul altor pacienți, astfel încât să încercăm să le asigurăm cel mai bun și potrivit tratament, informându-i că rezultatul nu este garantat, dar că în cele din urmă, dacă ei au încredere în noi, rezultatele vor apărea.

16. Multe persoane se hotărăsc destul de târziu că își doresc un copil. Cât de mult contează vârsta în procesul de concepere?

Este mult mai importantă vârsta femeii în procesul de concepere. Femeia se naște cu un anumit număr de foliculi în ovar, care pe parcursul vieții se consumă până când ajunge la menopauză, iar activitatea ovariană se oprește. Sigur că pe noi nu această situație ne interesează, dar vorbim de faptul că în anumite situații rezerva ovariană a pacientelor poate să fie scăzută pentru vârsta pe care o au. Cu toate că ea are ovulație și menstruații regulate, în contextul în care face stimulare ovariană nu o să aibă un număr așa mare de foliculi ovarieni, cum e în cazul unei rezerve ovariane normale la doza și vârsta respectivă. Aceste femei, din punct de vedere al tratamentelor de reproducere asistată, au șanse mai mici, neavând suficiente ovocite. Pe de altă parte, dacă se reușește obținerea pe cale naturală a sarcinii, fie print contact sexual dirijat sau chiar și cu inseminare intrauterină, șansele lor sunt comparabile cu ale pacientelor din grupa respectivă. Pentru că rezerva ovariană scăzută ne arată că în contextul în care vrem să stimulăm ovarele, nu o să avem acele ovocite pe care le așteptăm.

17. Cafeaua, alcoolul, țigările sau diferite medicamente pot fi un impediment pentru fertilitate? Dar stresul?

Cafeaua și alcoolul, la nivel de consum ocazional, nu afectează fertilitatea. O cafea pe zi nu poate să afecteze funcția reproductivă. Alte substanțe sau medicații pot fi un impediment, atât în cazul femeilor, cât și în cazul bărbaților. Stresul trebuie și el luat în serios deoarece induce secreții crescute de hormoni de stres care, în doze mari, inhibă funcția ovarului.

Totodată, fumatul poate fi unul dintre factorii care limitează șansele de reușită pentru că afectează oxigenarea organismului la nivel global, inclusiv la nivelul mucoasei uterine. Și atunci oxigenarea celulelor care trebuie să realizeze implantarea, poate fi deficitară.

18. Chisturile, fibroamele uterine sau endometrioza afectează fertilitatea? Dacă da, ne puteți da exemple de câteva cazuri pe care le-ați tratat pentru a ajunge la o sarcină? (ne puteti oferi 3 cazuri concrete, eventual cu nume paciente?)

Cu siguranță, de-a lungul timpului am avut cazuri de endometrioză operate cu succes, aceste paciente rămânând însărcinate destul de repede. Îmi aduc aminte de un caz de endometrioză în care am intervenit chirurgical laparoscopic pentru un chist relativ mare. Inițial, pacienei i se propusese o intervenție de anexectomie, recomandare primită de la un chirurg. Eu în schimb am hotărât să intervin laparoscopic, am extras doar chistul endometriozic, după care câteva luni de zile pacienta a trebuit să urmeze un tratament care a blocat funcția ovarului, astfel încât acesta să își revină, să se cicatrizeze, apoi nu cred că a trecut un an de zile și a rămas însărcinată.

În alt caz am avut o pacientă care a mers inițial la altă clinică, unde a făcut o fertilizare in vitro nereușită și odată cu ocazia unei examinări la care a venit la mine, am văzut ceva ecografic în cavitatea uterină, ceva care semăna a polip, așa că am hotărât să facem o histeroscopie, pentru a verifica daca e real ceea ce vedem ecografic. Într-adevăr era un polip, iar printr-o procedură de shaving i-am extras polipul respectiv, iar la câteva luni de zile a reușit să obțină sarcina.

În cazul chisturilor funcționale, e important de menționat că nu întotdeauna trebuie operate. În astfel de situații, cel mai frecvent un folicul care crește nu se rupe la momentul ovulației, ci continuă să crească și se transformă într-un chist. În anumite situații, acest tip de chist poate să dispară și spontan, în sensul că la un moment dat tensiunea din interior slăbește rezistența peretelui se sparge și poate să dispară pur și simplu. Însă dacă persistă și peste menstruația următoare, el are secreție hormonală fiind disfuncțional, și atunci poate să dea niște dereglări hormonale și prin asta aceste dereglări pot să împiedice obținerea unei sarcini.

19. Ne puteți povesti și alte cazuri care v-au impresionat în cariera dumneavoastră?

A fost un caz aici, la spitalul REGINA MARIA, o pacientă cu o sarcină mica, prinsă pe zona de cicatrice uterină apărută după o cezariană. Primul medic la care a mers a încercat să îi evacueze sarcina, motiv pentru care a suferit o hemoragie abundentă. Apoi, deși a primit medicație pentru a opri sarcina, aceasta nu s-a evacuat spontan. Și atunci când a ajuns la noi, am avut o idee. Am hotărât să îi facem o laparoscopie și i-am făcut chiuretaj în contextul aplicării unor pense pe pediculi uterini și fără să avem o sângerare importantă. Apoi, după un tratament pentru contractarea uterului, am reușit să îl salvăm.

Un alt caz care m-a impresionat a fost cel al unei fetițe în vârstă de 8 ani, care s-a prezentat la mine cu un chist mare, din resturi embrionare. Printr-o operație laparoscopica, am reușit să scoatem chistul, dar și să protejăm ovarul respectiv, în ideea de a fi funcțional la pubertate.

20. Problemele de fertilitate sunt mai întâlnite în cazul femeilor sau al bărbaților?

Incidența cazurilor de sterilitate la femei este mai mare decât în cazul bărbaților pentru că există mai multe cauze care pot determina această infertilitate: fie patologie uterină, fie diferite probleme la trompe, fie vorbim despre probleme în ceea ce înseamnă ovulația. Și atunci sigur că fiind mai multe cauze posibile, incidența e mai mare pentru sexul feminin. La bărbați vorbim doar despre alterarea spermogramei.

21. În ce fel au fost afectate tratamentele de fertilizare pe perioada pandemiei cu COVID-19?

Problema principală a fost că tratamenele de fertilizare au fost întrerupte în totalitate pe perioada stării de urgență, iar din punct de vedere emoțional și psihic pentru paciente a fost o perioadă mai neplăcută. Însă două luni de zile, chiar și pentru cuplurile care au vârste mai înaintate, nu înseamnă atât de mult. Însă dacă ar fi fost oprite pentru o perioadă mai lungă, puteau să existe probleme serioase în cazul pacientelor care erau pe ultima sută de metri din acest punct de vedere.

22. Ce sfaturi le-ați oferi pacienților care se confruntă cu probleme în ceea ce înseamnă fertilitate?

În primul rând, le recomand pacienților care se confruntă cu probleme în ceea ce înseamnă fertilitatea să se adreseze cât mai repede medicului, dar în același timp să aibă un regim de viață cât se poate de sănătos și să nu se descurajeze la prima nereușită.

Suportul emoțional pentru cuplurile care se confruntă cu probleme legate de fertilitate este la fel de important precum toți ceilalți pași pe care îi fac în această luptă. Iustin Pașcălău, psiholog în Spitalul REGINA MARIA Cluj-Napoca, ne spune cât de importantă este consiliera psihologică în aceste momente și care sunt principalele bariere întâlnite de cupluri:

1. Când aleg cuplurile care se confruntă cu probleme de fertilitate să se adreseze psihologului?

În fază incipientă, unele cupluri se adresează psihologului considerând că problemele de fertilitate pot avea ca și cauză anumite tulburări de dinamică sexuală, fie că vorbim de lipsa orgasmului partenerei, fie că vorbim de ejaculare precoce la partener.

Un alt moment în care cuplurile își îndreaptă atenția către psiholog este la indicația medicului, care la atrage atenția că stresul poate fi un factor dăunător fixării sarcinii. Atunci fie separat, fie ca și cuplu, încearcă să găsească soluții de detensionare, sau de armonizare a relației de cuplu pentru a reduce stresul sau tensiunile cotidiene.

De asemenea, într-o fază mai avansată a procedurilor de fertilizare, cuplurile caută psihologul pentru a trece peste o pierdere de sarcină, sau peste câteva încercări de fertilizare nereușite, care încep să macine moralul sau speranța cuplului. În acest context, uneori pot apărea tensiuni datorate interiorizării individuale a suferinței, iar acest lucru poate duce la anumite forme de izolare. Uneori suficient de puternice încât să pună în pericol durabilitatea relației.

Nu în ultimul rând, mai există stările emoționale la nivel general, unde mai pot apărea stări de vinovăție (proprie, sau a învinuirii celuilalt) pentru nereușită, rușinea de a nu putea avea copii (din cauza presiunilor din partea familiei sau a presiunilor sociale), sau frica de a rămâne singuri (fără îndeplinirea viselor sau a planurilor de viață).

2. Cat de important este ca un cuplu să beneficieze de consilierea unui psiholog în momentul în care urmează un tratament pentru conceperea copilului?

Tratamentele de fertilizare de obicei se întind pe o perioadă mai lungă, și nu întotdeauna se obține rezultatul dorit de la prima încercare. Răbdarea și motivația cuplurilor poate fi pusă la încercare, pe lângă momentele alternative de speranță și pierdere.

Prin consiliere psihologică, se poate obține o formă de ameliorare emoțională.Se învață o modalitate de reglare a așteptărilor, de reducere a stresului, a încordării sau a disconfortului care pot apărea pe parcurs. De asemenea formarea și menținerea unor comportamente sănătoase sunt un câștig semnificativ, raportat la rigorile tratamentului. Aici merită menționat faptul că anumite comportamente de risc pot influența șansele de succes ale procedurii (de exemplu fumatul, cafeaua, alcoolul etc).

Psihologul poate ajuta cuplurile să acceseze acele resurse care să le ajute să treacă peste momentele dificile, să gestioneze emoțiile inerente noilor proceduri și tratamente sau să deprindă aptitudini noi pentru a se adapta procesului, dacă acesta durează o perioadă mai îndelungată.

3. În general, cuplurile care urmează tratamente pentru conceperea unui copil renunță după prima nereușită?

În general, cuplurile care își doresc un copil, sunt dispuse să încerce ori de câte ori este nevoie pentru a-și atinge scopul.

În România însă, deși dorința cuplului ar fi de a încerca (până la reușită), aspectul financiar poate conta semnificativ în încercările ulterioare ale cuplului.

4. Care sunt principalele temeri pe care le au cuplurile care se confruntă cu obstacole în conceperea unui copil?

Majoritatea cuplurilor se tem de nereușită. Dacă nu reușesc pe cale naturală, fără ajutor medical, devin sceptici că vor reuși în viitor pe alte căi. Acest lucru uneori poate duce la demotivare sau pierderea speranței de reușită.

Sentimentele de vinovăție, singurătate sau rușine față de partener pot amplifica teama de a pierde suportul celuilalt, sau de a fi părăsiți.

Unele cupluri se confruntă cu probleme de natură religioasă, punându-și problema dacă merită sau nu un copil și dacă această procedură este în acord cu religia sau credința lor. Deși își doresc un copil, aceste cupluri se tem adesea de ce ar putea spune „alții” (familie sau comunitate) despre decizia lor.

O altă temere comună este legată de procedură (sau proceduri) în sine. Se întreabă dacă este dureroasă, dacă are efecte secundare asupra femeii și eventual ce riscuri există. Adesea, cuplurile caută informații de pe internet, selectează informațiile negative și apoi (involuntar) le interpretează în mod eronat. Astfel, apare o formă de anxietate legată de posibilele efecte negative viitoare (nașteri premature, probleme ale embrionului/fătului). Pe scurt, pleacă de la premisa că fiziologic nu se poate, iar medical este periculos.

5. Care sunt principalele probleme psihologice care apar în momentul în care un cuplu se confruntă cu probleme legate de fertilitate? 

Faptul că un cuplu își vede amenințate planurile de viitor, pune o anumită presiune pe parteneri. În timp, aceasta se poate transforma în anxietate, în frică sau îngrijorări mai mult sau mai puțin justificate, care generează un climat de nesiguranță și instabilitate.

Nevoia de a se încadra în „normalitatea socială”, așa cum au văzut-o de-a lungul timpului sau așa cum le-a fost arătată, poate de asemenea avea un impact negativ. Teama de a nu fi destul de bun (atât ca individ, dar și ca și cuplu) poate duce în timp la scăderea stimei de sine, sentimente de inferioritate și depresie.

Dorința de a demostra că pot fi „normali” (sau cel puțin ca alte cupluri) poate funcționa ca un factor de stres, cel puțin la început. Apoi, dorința cuplului de a reuși, dusă la extrem sau gestionată eronat, poate să devină un factor permanent de stres. Acest lucru nu ajută cuplul în a-și atinge mai repede sau mai ușor obiectivul, dimpotrivă, îl îngreunează.

Pe lângă problemele cuplului (la comun), mai pot apărea și probleme de cuplu. Conflictele între parteneri pot deveni mai frecvente. Îngrijorarea permanentă, supărarea contextuală sau oboseala generată de problemele cotidiene pot funcționa ca factor de amplificare în problemele de fertilitate. Scade toleranța la frustrare și partenerii încep să devină defensivi sau reactivi. Poate să apară auto învinovățirea sau învinuirea partenerului, sentimentul de respingere, sau nevoia de izolare. Poate apărea senzația de singurătate sau unul dintre parteneri se poate simți neînțeles sau nesusținut. De obicei, aceste probleme apar când unul dintre parteneri începe lupta de unul singur. Când uită că un cuplu este format din două persoane și că o luptă dusă în doi are nevoie de o strategie diferită, dar vine la pachet și cu mai multe resurse.

6. Care sunt sfaturile pe care le-ați oferi acestor cupluri?

Primul lucru pe care cuplurile îl pot face la începutul acestui drum, care poate fi destul de anevoios, este să se înarmeze cu răbdare. Și asta pentru că unele proceduri au timpi specifici de așteptare, unele lucruri sau analize necesită repetarea în mod constant, dar în condiții similare. Toate aceste repetiții pot conduce la o rutină monotonă și demotivantă. Educarea răbdării, a acceptării, a relaxării și antrenarea bunei dispoziții sunt modalități de a depăși rutina și monotonia care apar pe parcurs.

Alt lucru important de subliniat, este să țină minte că sunt o echipă. Au scopuri comune, au dorințe comune și este important să aibă și un drum comun. Să se bazeze unul pe celălalt și în același timp să aibă grijă unul de altul. Pentru acest lucru este nevoie de înțelegere, deschidere, și încredere. Cu cât cuplul este mai unit, cu atât are mai multă forță și parcurge drumul (oricât de anevoios ar fi) mai ușor.

Uneori tratamentele hormonale pot cauza reacții emoționale mai puternice. În funcție de persoană, unele sunt mai ușor de gestionat, altele poate mai dificil. În aceste condiții, desigur, partenerul trebuie să aibă un rol mai activ de sprijin al partenerei. Partenera trebuie să învețe să își exprime emoțiile, nevoile și să fie deschisă, astfel încât să ajute partenerul în a o înțelege. În același timp, partenerul trebuie să învețe să gestioneze corect un flux emoțional mai puternic sau mai negativ, cu care poate nu este obișnuit, astfel reușind să ofere partenerei stabilitatea și confortul de care are nevoie.

De asemenea, formularea realistă a așteptărilor (pentru a reduce stresul și dezamăgirile) și urmarea indicațiilor medicale pas cu pas, alături de un tonus emoțional pozitiv, sunt aspecte care cresc șansele de reușită pe parcursul unui proces de fertilizare.