monitorulcj.ro Menu
Sănătate

MedLife va înființa un laborator de testare a coronavirusului la Cluj

MedLife a dezvoltat trei laboratoare COVID-19 într-un timp record, iar prin prisma acestora, compania a reușit să își țină în siguranță angajații, să testeze periodic personalul medical și de suport, cât și pacienții.

MedLife va înființa un laborator de testarea a coronavirusului la Cluj

 

 


„Am putut să le oferim românilor o alternativă pentru monitorizarea și tratarea patologiilor existente în condiții de siguranță, într-un context greu de dus pentru noi toți. Am reușit să ajutăm sute de mii de români să își evalueze bolile existente și să le țină sub control, înregistrând 860.000 de vizite în clinici și peste 2,5 milioane de analize procesate”, a declarat Mihai Marcu, președintele MedLife.

Dacă în prima jumătate a anului, compania a înregistrat o activitate dinamică, în a doua jumătate plănuiește să investească în programele deja existente, dar și în dezvoltarea de noi proiecte și produce post-COVID.


„Ne dorim să continuăm să investim, să ne extindem, având la dispoziție noua majorare a creditului, anunțată în luna mai, de 20 de milioane de euro, fonduri ce vor fi folosite pentru dezvoltarea mai multor proiecte în contextul COVID-19, cât și în afara acestuia, proiecte ce țin de zona de prevenție, cercetare, retehnologizare, dar și pentru extinderea programului de achiziții, la nivel național și internațional”, a adăugat acesta.

Un laborator nou la Cluj

Astfel, în săptămânile următoare se va deschide al patrulea laborator SARS-CoV-2, în Cluj.


„Dorim să jucăm un rol important în zona de screening a pacineților post-COVID respectiv în tratarea comorbidităților acestei boli care a schimbat prioritățile medicale ale oamenilor de pe întregul mapamond”, a explicat oficialul MedLife.

Citește și:


Amenzi la Nicula! Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

 

Clujenii încalcă regulile! Sute de oameni la Belvedere și nici o mască! FOTO