monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Finanțare europeană de peste 35 mil. lei, pentru lupta cu COVID-19 în două spitale clujene

Două noi clujene au obținut fonduri europene pentru achiziționarea aparatelor medicale și echipamentelor de protecție necesare în lupta cu COVID-19.

Finanțare europeană de peste 35 mil. lei, pentru lupta cu COVID-19 în două sitale clujene

 

 


Finanțate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, acestea vizează creșterea capacității celor două unități medicale de gestionare a crizei sanitare COVID-19.

 


„Așa după cum am promis încă de la început, acționăm continuu pentru îmbunătățirea infrastructurii medicale clujene, pentru a face față cu succes acestei provocări sanitare. Iată că, și în acest caz, sprijinul nostru a fost bine-venit, două noi proiecte europene extrem de consistente fiind câștigate grație expertizei departamentului nostru de specialitate”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliuli Județean Cluj.

Astfel, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Județean, a câștigat un proiect european în valoare de 18.596.699,84 de lei. Deja semnat, contractul de finanțare prevede achiziționarea a 25 de aparate medicale, inclusiv de testare și diagnosticare COVID-19 și a 5.249 de echipamente de protecție și consumabile. Dintre acestea, o parte au intrat deja în dotarea spitalului, celelalte aflându-se în curs de achiziționare. Având în vedere urgența cumpărării acestora, Consiliul Județean a cuprins în bugetul propriu sumele necesare, urmând ca banii să fie ulterior recuperați de la Uniunea Europeană în baza acestui proiect.


Totodată, Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu", instituție sanitară aflată în subordinea Ministerului Sănătății, a câștigat, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, un proiect european în valoare de 16.511.881,43 de lei. Acesta vizează cumpărarea a 251 de echipamente medicale, inclusiv de testare și diagnosticare coronavirus și a 383.971 de echipamente de protecție și consumabile. Și în cazul acestei instituții spitalicești, o parte din dotări au ajuns deja la spital, celelalte fiind în curs de achiziționare.

 


CITEȘTE ȘI

Echipamente medicale de 15 mil. lei pentru spitalele clujene implicate în lupta cu COVID