Sănătate
Spania a început testarea unui vaccin împotriva COVID-19. Dacă rezultatele vor fi bune, serul va apărea pe piață anul viitor
Spania a autorizat un studiu clinic pe oameni pentru vaccinul împotriva noului coronavirus. În momentul de fața specialiști vor sa afle dacă serul este sigur pentru oameni. La acest studiu vor participa în jur de 200 de voluntari pentru faza de testare.
În septembrie antitodul va trece în faza a doua, care va dura 6 luni. La acest experiment vor participa persoane sănătoase din Belgia, Germania și Spania. Oamenii vor fi împărțiți în două grupe de vârstă, prima categorie fiind de 18-55 de ani, iar a doua fiind persoanele care au peste 65 de ani. În Spania, studiul se va desfășura în două spitale din Madrid și unul din Santander.
„Faza întâi de testare a avut loc în SUA și Mexic. Faza a doua se va desfășura în trei țări europene: Spania cu 190 de voluntari, Germania și Belgia. Dacă nu greșesc, numărul total al participanților va fi de 590 de persoane", declară Salvador Illa, ministrul Sănătății.
Vaccinul trebuie să treacă prin trei etape pentru a fi aprobat. Prima etapă a fost testarea pe animale, cea de-a doua etapă este testarea pe un grup restrâns de oameni pentru a identifica posibile reacții adverse, iar în final cea de-a treia etapă va fi administrarea serului la zeci de mii de voluntari pentru a se testa eficacitatea.
„Reacțiile vaccinului nu sunt la fel la toate categoriile de vârstă: copii, adulți și persoane în vârstă. De asemenea, știm că virusul se comportă diferit. Este important să înțelegem cum funcționează vaccinul și dacă asigură aceeași protecție", afrimă cercetătorul, Galo Peralta.
Dacă testele făcute de cercetători vor ieși conform așteptărilor, vaccinul va fi disponibil pe piața anul viitor.
În momentul de față, la nivel mondial, se lucrează la peste 160 de vaccinuri împotriva noului coronavirus, dintre care 23 sunt deja în fază avansată de testare.
Spania este una dintre cele mai afectate țări de pandemia provocată de coronavirus și a achiziționat deja 30 de milioane de doze din vaccinul produs de AstraZeneca, antidotul ar putea fi disponibil pe piață din noiembrie.
CITEȘTE ȘI:
Cât de mare e riscul să te îmbolnăvești de coronavirus? Chestionarul online care îți oferă răspunsul!
16 cazuri noi de COVID-19 la Cluj!