monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Corturile de triaj de la spitale, înlocuite cu containere. Cum arată noile filtre de verificare a sănătății?

40 de containtere de locuit, încălzite și mobilate, vor fi amplasate la unitățile medicale din întreg județul Cluj, pentru a înlocui corturile de triaj, odată cu venirea sezonului rece.

Zeci de containere de locuit vor fi amenajate la unitățile medicale din Cluj, odată cu venirea sezonului rece

 

 


40 de containere vor înlocui corturile de triaj amplasate la intrarea spitalelor, în care se face verificarea stării de sănătate a pacienților.

 


Instituția Prefectului a anunțat că, odată cu venirea sezonului rece, în locul corturilor deja instalate la majoritatea spitalelor din județ, pentru efectuarea triajului pacienților, vor fi instalate containere de locuit.

 


40 de containere pentru Cluj

Astfel, în urma unei evaluări, s-a stabilit necesarul de aproximativ 40 de containere de locuit pentru întreg județul Cluj:

„Având în vedere că urmează sezonul rece, iar triajul pacienților se face în corturi la majoritatea spitalelor din județ, cu sprijinul ISU Cluj și DSP Cluj, s-a făcut o evaluare și s-a concluzionat că cea mai bună variantă sunt containerele de locuit, care pot fi conectate la energie electrică și încălzite. Necesarul este de aproximativ 40 de containere de locuit pentru întregul județ”, arată o postare pe pagina de Facebook a Instituției de Prefectură Cluj.


Astfel, a fost finalizată procedura de obținere a containerelor, cu sprijinul Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale Județul Cluj, iar în urma aprobării în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj, containerele au fost solicitate CNSU și Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.

Unde vor fi amplasate?

„Primele 8 containere ajunse la destinație vor fi repartizate astfel: 3 la Unitatea de Primiri Urgență Cluj-Napoca, 3 la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca și 2 la Secția Clinică de Neurologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență”, se mai menționează în postare.


De asemenea, instituțiile implicate în acest demers se vor asigura că aceste containere pot fi în scurt timp instalate și utilizate în condiții optime, încheie Prefectura Cluj.

CITEȘTE ȘI:

CRIZĂ de Remdesivir. Mai multe state europene se confruntă cu stocuri INSUFICIENTE în timp ce cazurile de Covid-19 cresc. În ce situație se află România?

 

 

Un liceu din Cluj, în „scenariu ROȘU”. Numărul mare de cazuri de COVID-19 afectează mai multe școli