monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Cluj-Napoca a depășit rata de infectare de 3 cazuri la mie! Suntem la un pas de CARANTINĂ

Cluj-Napoca a depășit rata de infectare de 3 cazuri la mia de locuitori. Orașul, zonă roșie de infectare.

Cluj-Napoca a depășit rata de infectare de 3 cazuri la mie! Suntem la un pas de CARANTINA

 

 


Cluj-Napoca a trecut de pragul de 3 cazuri de COVID-19 la o mie de locuitori, lucru care arată cât de gravă este situația în prezent.

 


După numeroase focare apărute la nivelul Clujului, situația a început să se înrătățească. Rata de infecatare a municipiului Cluj-Napoca este în prezent de 3,02 infectări la o mie de locuitori.

Pe județ, rata de infectare este de 2,32 la mia de locuitori.


Printre focarele COVID-19 de la Cluj, se numără și cel de la Strada Piezișă care a stârnit infectări și în alte părți. Pe lângă acest loc, mai există focare la spitalele clujene, la echipajele de intervenție de pe ambulanță și la Opera Maghiară.

Marți, 20 octombrie, Comitetul pentru Situații de Urgență se întrunește pentru a analiza ce măsuri se vor lua.


„Mâine vom analiza în CJSU toate aspectele. Deocamdată vorbim de 3,02, în condițiile în care ne raportăm doar la populația rezidentă pe baza datelor de la Evidența Persoanelor. Totuși avem un număr foarte mare de studenți în Cluj-Napoca, precum și alte persoane care activează aici și nu sunt înregistrate în evidențe. Vedem cum evoluează cifrele mâine și luăm deciziile care se impun cu siguranță. Practic măsurile presupun: trecerea pe scenariul 3 la unități de învățământ preuniversitar, masca obligatorie în toate spațiile deschise, închiderea restaurantelor și cafenelelor la interior (rămân terasele și delivery sau take away), închiderea activităților de jocuri de noroc și închiderea programului cu publicul pentru cinematografe și instituțiile de cultură. Avem la dispoziție 48 ore de la depășirea unui prag de incidență pentru a lua măsuri”, transmite prefectul, Mircea Abrudean.

Rata de incidență în orașele din județul Cluj

Încă un oraș din județ a depășit rata de infectare cu COVID. Este vorba de Gherla, cu o incidență de 3,01 de cazuri de coronavirus la o mie de locuitori. Orașele din Cluj, pe lângă municipiul Cluj-Napoca, au următoarele rate de incidență:


-Câmpia Turzii 2,46
-Dej 2,69
-Gherla 3,01
-Huedin 1,35
-Turda 0,84

CITEȘTE ȘI:

Cluj-Napoca, aproape de CARANTINĂ! Rata de infectare a crescut: „Vom ajunge în scurt timp să depășim trei la mie”