monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Ce măsuri pot fi luate pentru reducerea riscului de infecție COVID19 în școli?

Răzvan Cherecheș, specialist în sănătate publică și expert UBB, arată care sunt măsurile care ar reduce riscul de infecție COVID-19.

Ce măsuri ar trebui luate pentru reducerea riscului de infecție COVID19 în școli?

 

 


Școlile din România au început să își desfășoare activitatea în mare parte în online, trecând în scenariul roșu din cauza numărului ridicat de cazuri de COVID-19.

Există câteva măsuri care, dacă ar fi puse în aplicare, ar putea reduce major riscul de infectare cu noul coronavirus. Răzvan Cherecheș, specialist în sănătate, a postat pe Facebook aceste măsuri.


Așadar, ele sunt împărțite pe porțiuni: măsuri pentru sălile de clasă, pentru clădire, pentru programul școlar, privind activitățile și politicile instituționale.

Măsurile privind sălile de clasă:

-elevii, profesorii și tot personalul poartă măști tot timpul
- toată lumea își spală mâinile frecvent (~ în fiecare pauză)
- orele sunt mutate în exterior (cât este posibil) și spațiile mari nefolosite sunt amenajate ca săli de clasă
- clasele de copii sunt ținute cât mai separat posibil (inclusiv în pauze)
- dezinfectarea în fiecare pauză a suprafețelor plane din sălile de clase, holuri și toalete


Măsurile pentru unitatea școlară:

-creșterea ventilației cu aer curat (ferestre deschise sau sistem de aer contiționat cu schimb mare de aer)
-filtrarea spațiului interior
-suplimentarea cu purificatoare de aer
-plexiglass ca barieră fizică în jurul pupitrelor (minim 50 cm în jurul petrimetrului copilului)
-igiena în toalete + capacele WC-urilor închise când se trage apa
-activități

În privința desfășurarea activităților didactice, orele de sport să se țină doar în exterior, afară, iar activitățile care ar fi considerate de risc, precum cântatul, mai ales în cor, să fie înlocuite cu altele.


Programul școlar, cum ar trebui să fie?

-decalarea sosirii și plecării din școală a diferitelor clase
-modificarea orei de începere a școlii ca elevii să poată utiliza mijloacele de transport în comun fără aglomerare

Politici pentru fiecare instituție școlară

-fiecare școală trebuie să aibă o echipă COVID-19 și un plan COVID-19
-profesorii și elevi rămân acasă atunci când au simptome (toată lumea înțelege această regulă și e ușor de implementat - nu necesită multe justificări și plimbat după hârtii)
-încurajarea testării atunci când oricine are simptome


CITEȘTE ȘI:

Tichete sociale pentru elevii „cei mai dezavantajați”. Școlile au primit ultimatum

 

Universitatea de Medicină din Cluj a intrat în clasamentul internațional World Subject Rankings