monitorulcj.ro Menu
Sănătate

CREȘTE numărul de cazuri COVID19 în rândul copiilor, avertizează Ministerul Sănătății

Crește numărul de cazuri COVID-19 în rândul copiilor, iar autoritățile vor să crească numărul de paturi ATI.

creste-numarul-de-cazuri-covid19-in-randul-copiilor-avertizeaza-ministerul-sanatatii

 

 


Crește numărul de cazuri COVID-19 în rândul copiilor, atenționează Ministerul Sănătății. Autoritățile vor să crească numărul de paturi de la ATI la 1.600, în contextul în care se înmulțesc numărul de cazuri de coronavirus în toate categoriile de vârstă. În momentul de față sunt 1.300 de paturi, din care 1.056 sunt deja ocupate.

De asemenea, vor exista schimbări și în ceea ce privește protocolul de tratament al pacienților care stau acasă și au forme ușoare ale bolii. Ei trebuie să fie monitorizați cu atenție de medicii de familie, care vor decide tratamentul lor și îi vor direcționa către spital, în cazul în care starea lor se agravează.


Până acum, doar pacienții cu forme ușoare internați în spital primeau antivirale, nu și cei care stau acasă.

Aceste măsuri au fost decise pentru a evita o creștere și mai mare a numărului de cazuri COVID-19. Chiar dacă numărul de paturi ATI poate fi suplimentat, nu există suficient personal medical pentru ele.


Autoritățile fac un nou apel la populație să respecte măsurile sanitare și avertizează că s-a schimbat tipologia pacienților.
Dacă, la începutul pandemiei, cei mai mulți pacienți erau vârstnici, în ultima perioadă s-a constatat că sunt tot mai mulți copii și adolescenți care se îmbolnăvesc de COVID-19.

CITEȘTE ȘI:


Mesaj emoționant pentru cei care sunt salvatori ai vremii: „Îi admirăm pentru ochii ce încă strălucesc de grijă și speranță”