monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Investiție de peste un milion de lei la Secția de Psihiatrie de la Spitalul Județean. FOTO

Spitalul de Urgențe din Cluj a finalizat reabilitarea Secției de Psihiatrie. Saloanele și sălile de mese au fost renovate și dotate cu mobilier nou.

investitie-de-peste-un-milion-de-lei-la-sectia-de-psihiatrie-de-la-spitalul-judetean-foto

 

 


Spitalul Clinic Județean de Urgențe din Cluj-Napoca a efectuat lucrări de modernizare a Secției de Psihiatrie II. Valoarea totală a lucrărilor este de aproximativ 1,3 milioane de lei.

Reabilitarea a început în anul 2019 și a presupus renovarea saloanelor și a sălilor de mese. Totodată, s-au înlocuit paturile, saltelele, geamurile și ușile.


„Secția Clinică Psihiatrie II (una dintre cele trei secții de psihiatrie din cadrul SCJU Cluj-Napoca) a trecut printr-un proces de reabilitare care a început în 2019 și care a presupus renovarea saloanelor și a sălii de mese, înlocuirea paturilor, saltelelor și a mobilierului.

De asemenea, s-a schimbat integral tâmplăria (geamuri și uși). Grupurile sanitare au fost dotate cu obiecte sanitare noi, special create pentru secțiile cu specific psihiatric”, au scris pe Facebook reprezentanții spitalului.


Investiția a fost făcută cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local, precum și din veniturile proprii ale spitalului.

Sursă foto: Spitalul de Urgențe Facebook.


CITEȘTE ȘI:

Spitalul de Urgențe are echipamente medicale COVID-19 în valoare de 15 milioane de lei. FOTO