Sănătate
Copilul tău are COVID19 sau prezintă simptome specifice? Sfaturi pentru părinți de la un medic clujean
Foarte mulți copii s-au infectat cu noul coronavirus în România, în ultimele luni. Ce să faci în contextul în care copilul tău este depistat pozitiv cu COVID-19?
În România, 19.213 copiii cu vârste cuprinse între 0 și 19 ani, au fost infectați cu COVID-19 de la începutul pandemiei, adică din luna martie, până în prezent, conform datelor Ministerului Sănătății, publicate de edupedu.ro.
Din acest total, 6.081 sunt cazuri depistate la copiii cu vârste între 0 și 9 ani, iar restul de 13.132 la tinerii cu vârste între 10 și 19 ani. Cei mai mici infectați, de 0-9 ani, par a fi mai puțini cu mai bine de dublu, decât numărul infectărilor copiilor de 10-19 ani.
Începutul anului școlar nu a influențat prea mult infectarea elevilor cu COVID-19, având în vedere faptul că înainte de închiderea totală a școlilor, rata de infectare la copii era de 6,1 infectări, la fel ca la începutul anului școlar, pe 14 septembrie.
Totuși, nu putem nega că numărul este unul semnificativ, iar copiii trebuie protejați, în special de către părinți, pentru a micșora riscul de infectare. Așadar, ce ar trebui să facă părinții pentru a-și proteja copiii? Ce e bine să facă și ce e rău?
Sandra Mureșan, medic de familie clujean, specializată pe medicină generală și pediatrie, le oferă părinților câteva sfaturi în legătură cu ce să facă atunci când copilul lor se infectează cu COVID-19 sau prezintă asemenea simptome.
Ce să faci dacă copilul tău prezintă simptome de COVID-19?
În cazul în care bănuiești că simptomele pe care le prezintă copilul tău sunt specifice celor COVID-19, trebuie să faci o paralelă între acestea și simptomele unei răceli normale.
Dacă de fapt consideri că ar fi posibil să fie infectat cu COVID-19 din cauza unei situații în care a fost expus virusului sau simptomele sunt convingătoare, trebuie contactat medicul de familie care îi va acorda tratamentul necesar.
„În primul rând, trebuie să ne gândim dacă sunt simptome COVID-19. Trebuie să ținem cont că aceste simptome se pot suprapune și peste cele ale unor răceli normale sau simptome de gripă. Dacă totuși bănuim că ar fi infectat și există un context plauzibil că acel copil ar avea COVID-19, ne anunțăm medicul de familie și începem un tratament simptomatic. Simptomatic înseamnă tratament folosit pentru creșterea imunității. Astfel, putem folosi un antitermic, pentru tratarea febrei, și încercăm să vedem problema ca pe o răceală normală pentru început”, a declarat Sandra Mureșan, medic de familie, specializat în pediatrie, pentru monitorulcj.ro.
Copilul tău este cofirmat pozitiv cu COVID-19? Iată ce să faci:
În cazul în care copilul este infectat cu COVID-19, fiind siguri de acest lucru, se merge tot pe tratamentul simptomatic dacă situația este sub control. Potrivit studiilor de specialitate, copiii fac forme ușoare de COVID-19 și nu sunt la fel de expuși în fața virusului.
În timpul tratamentului, părinții trebuie să le asigure copiilor o îngrijire corespunzătoare prin alimentație corectă, să țină cont de hidratarea lor constantă și să mențină permanentă legătură cu medicul de familie. Dacă apar complicații, să le transmită medicului lor, care îi va îndruma ce să facă. Dacă forma se agravează, nu trebuie să ezite în a apela 112.
„Dacă este confirmat, e altă situația. În general, copiii, din studiile făcute până în prezent fac forme destul de ușoare. Nu putem să generalizăm lucrul acesta, dar asta scriu articolele de specialitate. Ținând cont de asta, mergem tot pe tratament simptomatic. Adică rugăm copilul să fie izolat, să administrăm suport pentru imunitate. Dacă are simptome de tip febră, trebuie să aibă în casă un antitermic, paracetamol, nurofen. Să fie pregătiți părinții. Să hidrateze bine copilul, să îi asigure o alimentație corectă, cu fructe, legume, care să cuprindă toate principiile alimentare necesare și să țină în permanență legătura cu medicul de familie, dacă apar modificări ale stării de sănătate”, a adăugat medicul.
Antibioticele, eficiente sau nu în tratarea copiilor de COVID-19?
Informația potrivit căreia antibioticele ar fi eficiente în tratarea persoanelor bolnave de COVID-19 a circulat mult pe rețelele de socializare. Unii părinți chiar considerau că ele sunt benefice copiilor săi, administrându-le pentru COVID-19. Totuși, sunt antibioticele benefice sau dăunătoare în lupta cu noul coronavirus?
Doctorul Sandra Mureșan nu recomandă antibioticul pentru tratarea cazurilor de COVID-19. Ea menționează că există doar anumite situații speciale în care se poate administra, și doar la recomandarea medicului:
„Virusul COVID-19 fiind o boală virală, nu se recomandă administrarea antibioticului profilactic ca tratament. Există într-adevăr aceste discuții. Se administrează antibiotic atunci când se bănuiește o suprainfecție bacteriană. De fapt, acest lucru se face ca în orice altă boală care are debut viral și se transformă infecția bacteriană. Din punctul meu de vedere, pentru părinții care doresc să dea antibiotice din prima, nu cred că este corect. Este bine să aibă în casă un antibiotic, în condițiile în care ei nu pot ieși după aceea din casă, pentru că trebuie să stea izolați, dar să nu-l administreze decât la recomandarea medicului.”
Alte sfaturi pentru părinți de la medicul clujean
1. Sandra Mureșan îi mai sfătuiește pe părinți să poarte o discuție, adaptată vârstei, cu copii lor. Mai exact, să îi pregătească pe copii și să încerce să înlăture panica și anxietatea, care ar putea să vină odată cu infectarea cu COVID-19:
„Părinților le-aș spune așa: Să aibă o discuție cu copilul lor, adaptată la vârsta copilului, să-l informeze și să nu creeze panică și anxietate. Asta este foarte important. Să-i explice copilului că este o viroză.”
2. Un alt sfat este să asculte de recomandarea medicului, iar tratamentul să nu se facă decât cu acordul acestuia. Dacă se agravează situația, să apeleze numărul de urgență 112 fără griji.
„Să nu facă tratament fără recomandarea medicului, să țină legătura cu medicul de familie, iar în situația în care există o agravare a simptomelor și nu se simt confortabil, să apeleze la 112, la salvare. Pentru că îi ia și îi verifică, fiind copii. Inclusiv la UPU.”
3. Al treilea sfat este ca părinții să fie atenți la simptomele copiilor săi. Pe lângă cele respiratorii, în rândul copiilor sunt foarte întâlnite simptomele digestive precum: diareea, inapetența (lipsa poftei de mâncare) sau vărsături.
„Părinții trebuie să știe că la copii, COVID-ul se manifestă și cu simptome digestive, precum diaree, inapetență, vărsături, deci nu numai cu simtome respiratorii. Și acestea pot fi simptome COVID-19, mai frecvente la copii.”
Și medicul clujean a avut experiențe cu pacienți de COVID-19 care erau copii. Aceștia nu prezentau forme grave, iar vindecarea lor a fost una fără complicații, fiindcă au respectat toate indicațiile date: „Am avut doi pacienți cu COVID-19 care erau copii: o fetiță de 7 ani și un băiețel de 9. Au fost pozitivi de COVID-19, dar au avut forme ușoare și totul a mers bine pentru că au respectat indicațiile. Au scăpat cu bine.”
CITEȘTE ȘI:
Copilul are gripă sau Covid-19? Nu există diferențe clare între simptome