monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Fiecare român angajat plătește cel puțin 223 de lei pentru „sănătate” în fiecare lună. Unde ajung banii ?

România trece printr-o nouă dramă după ce secția ATI de la Spitalul Județean din Piatra Neamț a luat foc. Zece persoane au murit și alte șapte sunt în stare gravă. Tu știi cât plătești lunar pentru sistemul medical românesc ?

Fiecare român angajat plătește cel puțin 223 de lei către sistemul de sănătate în fiecare lună. Unde sunt investiți banii ?

 

 


 

România trece printr-o nouă tragedie provocată într-un spital de stat. Zece persoane și-au pierdut viața la Piatra Neamț, din cauza unui incendiu izbucnit la secția ATI.


 

Conducerea s-a plâns ulterior de faptul că spitalul a fost suprasolicitat, iar această tragedie se putea evita dacă funcționa și Spitalul de la Lețcani, județul Iași. Spitalul din Piatra Neamț a fost construit în anii 70’, dar cu toate astea a fost nevoit să primească un val uriaș de bolnavi din cauza pandemiei de COVID-19.


Românii plătesc lunar 10% pentru sănătate

Sistemul medical românesc și-a arătat, din păcate, din nou limitele la Piatra Neamț și 10 oameni au plătit cu viața. Un medic care a încercat să salveze cât mai mulți pacienți a ajuns la spital în stare gravă, dar pentru că sistemul medical românesc este unul la pământ, el a fost transferat în Belgia pentru a avea cu o adevărat o șansă la viață

Salariul minim pe economie brut a ajuns în 2020 la 2230 de lei, însă de acolo fiecare român angajat cu forme legale plătește o serie de contribuții.


România are peste 5 milioane de salariați activi

În România, în anul 2019 erau încadrați cu salariul minim brut de un număr de 1.370.232 de salariați, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 24% din numărul total de salariați activi (5.631.757).

Astfel, lunar, fiecare angajat plătește cel puțin 223 de lei către stat pentru asigurarea serivicilor medicale. Mulți dintre angajați plătesc și sume mai mari către sistemul sanitar, însă România nici la ora actuală nu are un spital dedicat „Marilor Arși”.


Rămâne veșnic întrebare unde ajung lunar banii din contribuțiile angajaților, o întrebare care nu are răspuns de mulți ani și probabil nu va avea nici în viitorul apropiat.