Sănătate
Cluj-Napoca se apropie de CARANTINĂ. Orașul A DEPĂȘIT pragul de 9 cazuri COVID19 la o mie
Cluj-Napoca a depășit rata de infectare de 9 cazuri COVID-19 la o mie de locuitori. Analizând situațiile în care alte UAT-uri au intrat în carantină reiese că municipiul Cluj-Napoca se apropie repezit de o posibilă carantină.
Municipiul Cluj-Napoca a înregistrat în perioada 1 - 14 noiembrie o incidență a cazurilor COVID-19 de 9,04 infectări la 1.000 de locuitori. Situația e alarmantă în oraș.
Numărul cazurilor continuă să crească, iar rata de infectare nu scade nicicum, indiferent de măsurile luate.
Chiar dacă mai multe unități administrativ-teritoriale, comune sau orașe, au fost carantinate, nu a fost transmisă, în mod oficial, o rata de infectare cu COVID-19 la mia de locuitori, care dacă este depășită să impună carantina zonală.
Astfel, tot ce putem face este să comparăm situația cu cea a zonelor unde s-a impus carantina.
Municipiul Gherla a fost propus spre carantinare după ce rata de infectare a crescut la 8,44 la mia de locuitori.
Pe de altă parte, se află Chinteni și Izvoru Crișului. Aproape toată comuna Chinteni și Izvoru Crișului au intrat în carantină după ce au depășit incidența de 12 cazuri la mia de locuitori.
Iar în municipiul Sibiu, rata de infectare a depăşit 11 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori, motiv pentru care autorităţile au pregătit măsura de carantinare şi câteva reguli aspre.
Și în cazul localității Mintiu Gherlii, ordinul de carantinare zonalăa fost semnat după ce rata de infectare a ajuna la 10,33 cazuri COVID19 la mia de locuitori, în 14 zile.
Cluj-Napoca nu este departe de niciuna dintre aceste incidențe, ba chiar a depășit Gherla, însă până acum nu s-au anunțat noi măsuri de stopare a răspândirii infecție cu noul coronavirus.
Emil Boc a spus la sfârșitul săptămânii trecute că încă nu este momentul ca orașul să intre în carantină, spunând în același timp că această măsură nu va fi exclusă în viitorul apropiat sau îndepărtat.
CITEȘTE ȘI:
Veste bună pentru clujeni. Emil Boc: „La această oră nu se ia în considerare carantinarea municipiului Cluj-Napoca”
Clujul, fruntaș la numărul de bolnavi COVID-19 care s-au vindecat după ce au fost intubați la ATI