monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Secție ATI pentru copii cu COVID19, amenajată la Cluj. Prefect: „Am avut doi copii în ultima perioada pe ATI”

Secția de anestezie și terapie intensivă a Clinicii Pediatrie I va fi transformată parțial în secție pentru copiii cu forme grave de COVID19.

Secție ATI pentru copii cu COVID19, amenajată la Cluj. Prefect: „Am avut doi copii în ultima perioada pe ATI”

 

 


O secție ATI pentru copii cu COVID va fi amenajată în incinta Clinicii Pediatrie I, a declarat prefectul Mircea Abrudean. Astfel, patru paturi din cele existente la secția ATI vor fi destinate copiilor cu forme grave ale infecției cu coronavirus.

 


Potrivit prefectului Clujului, doi copii cu vârsta de aproximativ 14 ani au ajuns la terapie intensivă, în ultima perioadă, la Cluj.

„E secție ATI existentă, care parțial se va transforma în secție COVID19, așa cum permit circuitele epidemiologice. E cu rol preventiv, în caz că va fi nevoie. Am avut doi copii în ultima perioada pe ATI COVID, cu vârsta de 14 ani”, a declarat prefectul Mircea Abrudean, pentru Monitorul de Cluj.


32 de paturi suplimentare la secțiile ATI din Cluj

Spitalele din Cluj suport COVID19 vor fi suplimentate cu paturi noi pentru secțiile de Terapie Intensivă. La Cluj se va depăși numărul de 100 de locuri funcționale.

„Suntem în curs de obținere a ordinului. Spitalul din Turda este pregătit deja cu 5 locuri de ATI și încă 25 locuri normale. Spitalul Militar crește capacitatea cu încă 5 locuri de ATI cu ventilator, cel de copii suplimentează cu 4, iar Medicala 1 cu încă 9. Eu sper ca pe la finalul săptămânii să avem încă 32 de locuri funcționale și depășim 100 la Cluj”, transmite prefectul.


Săptămâna trecută, patru unități medicale clujene au fost suplimentate cu 17 paturi la ATI, dar și încă 149 paturi normale COVID-19. Cele patru spitale au fost Medicala I, Spitalul Militar,  Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Cluj-Napoca (IRGH) și Spitalul Dej.

CITEȘTE ȘI


Aproape 500 de cazuri noi de COVID19, la Cluj. Rata de infectare A SCĂZUT!