monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Măsurile luate în România nu sunt suficiente pentru oprirea COVID19. Numărul de cazuri va crește până la Crăciun

Proiecția Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC) pentru România este că îmbolnăvirile și decesele vor continua să crească până la Crăciun, dacă rămân în vigoare doar restricțiile actuale.

Măsurile luate în România nu sunt suficiente pentru oprirea COVID19. Numărul de cazuri va crește până la Crăciun

 

 


Numărul de noi cazuri de coronavirus și de decese va continua să crească în România cel puțin până la Crăciun, dacă rămân în vigoare doar măsurile care sunt în vigoare acum. Este proiecția Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), care a realizat astfel de modele pentru fiecare țară din UE, plus Marea Britanie.

 


În schimb, dacă reintroducem restricțiile dure din primăvară, curba infectărilor și a deceselor va intra pe pantă descendentă, mai arată ECDC, care precizează totuși că modelările sale au și limitări, din cauza specificului fiecărei țări. Sunt și unele țări UE unde Centrul European consideră că restricțiile actuale sunt suficiente pentru scăderea numărului de noi cazuri și de decese.

La finele lunii octombrie, întreaga UE+UK înregistra creșteri ale numărului de cazuri noi și de decese. Creșterea numărului de testări nu mai este o explicație suficientă pentru creșterea numărului de cazuri, implicând că transmiterea virusului a crescut, potrivit raportului ECDC, citat de Digi24.


Cifrele vor crește, în lipsa unor măsuri mai dure

Proiecțiile Centrului European arată că, în absența unor restricții suplimentare, este de așteptat ca cifrele pandemiei să crească în continuare. Unele țări au luat deja măsuri suplimentare și se previzionează că bilanțurile vor scădea, însă restricțiile sunt de dată prea recentă pentru a putea fi observat un impact.

În cazul României, proiecția arată că îmbolnăvirile și decesele vor continua să crească până la Crăciun, dacă rămân în vigoare doar restricțiile actuale, reprezentate de barele orizontale colorate de sub grafic (vezi galeria foto).


Iohannis: „Începând cu 20 noiembrie se observă o tendinţă de scădere”

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că nu intenționează să introducă un lockdown după 6 decembrie. El susține că măsurile aflate în vigoare acum sunt suficiente și arată că România a intrat pe un trend de scădere. 

„Am analizat măsurile privind carantina zonală şi am solicitat o analiză INSP privind evoluţia epidemiei în oraşele şi municipiile carantine. Datele arată că începând cu 20 noiembrie se observă o tendinţă de scădere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2. Acest lucru se reflectă în numărul de cazuri săptămânale, cât şi în media zilnică a numărului de cazuri şi a ratei de pozitivare a probelor.


Sunt date concrete care dovedesc că măsurile luate de autorităţi au fost corecte şi populaţia a respectat acest măsuri, ceea ce ne oferă o doză de optimism. Măsurile rămân în vigoare, orice relaxare prematură periclitează rezultatele obţinute”, a spus președintele.

Scenariul întoarcerii la restricțiile din primăvară

ECDC a realizat și modele în care a luat în calcul o întoarcere la restricțiile din primăvară, când aproape toate țările UE+UK au luat cele mai dure măsuri, mergând până la lockdown total.

Centrul European a comparat, pentru fiecare țară în parte, scenariul actual cu scenariul în care se revine la măsurile dure din primăvară pentru mai mulți parametri: cazuri noi zilnice, pacienți internați, pacienți internați la ATI, decese, spitalizări noi, internări la ATI.

În cazul României, înăsprirea măsurilor ar da rezultate. Toți indicatorii (cazuri noi, spitalizări, cazuri ATI, decese) ar scădea dacă am reveni la lockdown-ul din primăvară, conform proiecției ECDC. Înăsprirea restricțiilor ar da reultate, spre deosebire de măsurile în vigoare acum. 

CITEȘTE ȘI

JUMĂTATE din măștile de vânzare în România NU protejează împotriva COVID19. Anunțul ANPC