monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Peste 4.000 de cazuri COVID19 s-au înregistrat la nivel național. Aproape 200 de oameni au murit în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 1 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 479.634 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19. Au fost vindecați 360.934 de pacienți.

Peste 4.000 de cazuri COVID19 s-au înregistrat la nivel național. Aproape 200 de oameni au murit în ultimele 24 de ore

 

 


În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.272 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

 


Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 455 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 11.530 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 30.11.2020 (10:00) – 01.12.2020 (10:00) au fost raportate 199 de decese (130 bărbați și 69 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași,  Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.


Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 51 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 66 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 53 decese la categoria de peste 80 de ani.

178 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 16 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.


În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.438. Dintre acestea, 1.259 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.122.192 de teste. Dintre acestea, 14.588 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 9.551 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.037 la cerere.


De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 37 de  teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 1 decembrie.

Pe teritoriul României, 45.863 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.186 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 65.772 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 63 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.851 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 661 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.