monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Intervenții chirurgicale moderne cu echipamente de peste 6 milioane lei la Spitalul Județean Cluj

Începând din această săptămână, pacienții Spitalului Județean Cluj vor putea beneficia de intervenții chirurgicale, minim invazive.

Intervenții chirurgicale moderne cu echipamente de peste 6 milioane lei la Spitalul Județean Cluj

 

 


Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca  va începe din această săptămână intervenții chirurgicale moderne, minim invazive.

 


În blocurile operatorii ale unității medicale, cinci turnuri de chirugie laparoscopică, metodă de investigare a cavității abdominale și a organelor abdominale cu un instrument optic, vor funcționa de săptămâna aceasta.

„Intervențiile chirurgicale laparoscopice au devenit, datorită progresului tehnologic, din ce în ce mai frecvente, cu aplicabilitate în diverse specialități medicale. Chirurgia laparoscopică este o metodă de chirurgie minim invazivă, care presupune operații efectuate sub ghidaj endoscopic, prin incizii foarte mici (între 0.5 -1.5 cm)”, a anunțat instituția.


Beneficiile pacienților prin intervențiile moderne, față de cele tradiționale:

-scade riscul complicațiilor asociate;
-recuperarea este mai rapidă;
-durerea este redusă;
-spitalizarea este mai scurtă.

Echipamentele moderne vor funționa în secțiile următoare:

Chirurgie Generală I și Chirurgie Generală II: echipamente cu rezoluție full HD, vizualizare 2D și 3D, dotate cu filtru pentru fluorescență ICG și platformă integrată de electrochirurgie.


Obstetrică-Ginecologie I și Obstetrică-Ginecologie II: echipamente pentru laparoscopie și histeroscopie, cu sistem video HD, aplicații în ginecologie și dotate cu platformă integrată de electrochirurgie.

Ortopedie-Traumatologie: echipament cu sistem video HD, adaptat intervențiilor artroscopice de genunchi, umăr, șold și articulațiile mâinii.


Noile echipamente ale spitalului sunt diverse și au garanție pentru cinci ani de zile. Investiția a costat peste 6.200.200 lei.

CITEȘTE ȘI:

O femeie din Turda a murit după ce a fost infectată cu COVID19 în spitalul în care era internată

 

Paralizie facială pentru mai mulți voluntari cărora li s-a administrat vaccinul Pfizer. Care este starea lor de sănătate?