Primele intervenții ale unei tinere cu Ambulanța Cluj. „Am văzut cazuri care m-au marcat sufletește”

 

 

Alexandra Vasian, studentă în anul V la UMF, a ales să facă practică timp de doi ani la Serviciul de Ambulanță Județean Cluj.

 

În timpul pe care l-a petrecut la intervențiile cu asistenții și medicii de pe ambulanță, Alexandra a avut parte de o experiență unică, dar și revelatorie. Chiar dacă unele cazuri au marcat-o „sufletește”, tânăra este bucuroasă că a avut ocazia de a acumula cunoștințe practice pe care nu le putea învăța doar în facultate.

Pentru a putea face voluntariat pe ambulanță, studenta a trebuit să treacă două examene: unul teoretic și unul practic. Cel practic consta într-o simulare de caz, similară cu o intervenție adevărată.

„După examenul teoretic am dat examen practic, pe ambulanță. Trebuia să știm toate medicamentele și toate dispozitivele medicale care erau acolo. Am avut și o simulare de caz practic. Apoi am început să mergem pe echipaje și în câteva luni am dat și examen pentru a avansa. Dacă treci acel examen mergi de pe ambulanțele cu asistent pe ambulanțele cu medici”, declară Alexandra pentru monitorulcj.ro.

O zi din viața personalului medical pe ambulanță

Pe ambulanță, o zi de muncă nu e niciodată ca oricare alta. Fiecare zi înseamnă o experiență nouă, plină de adrenalină și presiune maximă. Intervențiile la Cluj sunt numeroase, iar câteodată copleșitoare.

Alexandra ne spune că telefoanele sunau constant pentru urgențe, iar câteodată același echipaj de ambulanță trebuia să intervină de la un caz, direct la altul.

Alteori, mai există timp doar de o scurtă pauză între intervenții: „Mergeam în tură și de obicei aveam câte un asistent, fiecare voluntar, sau mai schimbam între noi asistenții. Ajutam în funcție de apelurile pe care le primeam la dispecerat și de cum erau distribuite cazurile. Aveam destul de multe, porneam  de la o intervenție și de acolo ajungeam să mergem direct la alta. Se mai întâmpla uneori să aveam câte o pauză și mergeam în stație.”

Multe intervenții se asemănau din punct de vedere al protocolului. Câteva acțiuni ale cadrelor medicale erau repetitive, dar depindeau de motivul pentru care pacientul a apelat la urgențe:

„Fiecare caz era diferit, dar pașii erau cam la fel. Mergeam la pacienți, îi monitorizam, le luam tensiunea, făceam electrocardiogramă (EKG) și depinzând de simptomele pe care le mai aveau sau cât de complicat era cazul rezolvam la domiciliu sau îi duceam pe pacienți la spital dacă erau cazuri mai grave care necesitau specialiști”, menționează Alexandra.

Munca pe ambulanță înseamnă presiune și emoții

Studenta medicinistă a fost copleșită de emoții la începutul practicii pe ambulanță, crezând că nu se va descurca la intervenții. Echipajul medical a ajutat-o să treacă peste aceste gânduri care-i puneau piedici.

„A fost puțin greu la început până am învățat ce trebuie să faci când ajungi la un caz. Aveam tot timpul emoții pentru că mă gândeam cât de complicat o să fie sau cât de grav o să fie cazul și că poate nu o să mă descurc, dar echipajul și personalul erau foarte înțelegători. Ne-au ajutat chiar dacă nu am știut de la început să facem toți pașii și să îi ajutăm noi pe ei. Până la urmă am format o echipă strânsă”, a povestit voluntara.

Cazurile de pe ambulanțele cu medici erau mai complicate, iar stresul creștea constant: „Pe ambulanțele cu medici erau cazuri puțin mai complexe și era într-adevăr o presiune mai mare.”

Experiența pe ambulanță, utilă profesional, dar marcantă „sufletește”

Prin experiența pe care a avut-o la Serviciul de Ambulanță Județean Cluj, Alexandra spune că a învățat foarte multe lucruri utile pe care toate cadrele medicale prezente și viitoare ar trebui să le știe. În același timp erau și lucruri pe care nu le putea învăța de la facultate, ci doar prin muncă practică.

„Pentru mine a fost foarte utilă experiența, în sensul că a fost prima dată când mi s-a dat ocazia să fac ceva practic, eu singură. Și am învățat foarte multe lucruri noi, lucruri de bază pe care cred că ar trebui să le știe orice student sau medic și pe care nu avem ocazia să le învățăm la facultate, din păcate. Adică le exersăm, dar pe manechine, e altceva în practică. A fost o oportunitate foarte bună”, a mai adăugat Alexandra.

Cazurile grave la care a intervenit și ea, deși puține la număr, au marcat-o sufletește. În unele momente își petrecea timpul gândindu-se la pacienții cu care a interacționat și la starea lor de sănătate:

„Într-adevăr nu am văzut cazuri foarte grave în timpul în care am mers eu la practică, dar oricum am văzut cazuri care poate unele m-au marcat, sufletește, sau am ajuns să mă gândesc la pacienții respectivi. Și bineînțeles, în formarea profesională m-a dezvoltat mult.”

Chiar dacă experiența a ajutat-o să se dezvolte mult din punct de vedere profesional, Alexandra nu ar alege să urmeze o carieră în urgențe fiind de părere că acest loc de muncă necesită o implicare foarte mare: „Nu știu dacă aș putea face asta toată viața, să fii tot timpul acolo, gata de orice la fiecare urgență, dar rămâne oricum o variantă.”

CITEȘTE ȘI:

RISCURILE echipajelor de pe ambulanță în epidemia de COVID19: „Am luat pungi în picioare, am lipit costumul cu bandă adezivă. Știi când îl îmbraci, dar nu știi când îl dai jos.” - GALERIE FOTO

 

Veste EXCELENTĂ pentru studenții UMF Cluj-Napoca! Cum vor putea profesa în Franța?