Sănătate
Aproape 4.000 de cazuri de COVID19, raportate în prima zi din 2021. Unul din patru teste - pozitiv
Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 636.201 cazuri de persoane infectate cu COVID-19. 566.365 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.938 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
74 de decese, în ultimele 24 de ore
Până astăzi, 15.841 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 31.12.2020 (10:00) – 01.01.2021 (10:00) au fost raportate 74 de decese (48 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.
68 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
1 din 4 teste a fost pozitiv
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.734. Dintre acestea, 1.111 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.813.406 teste. Dintre acestea, 15.953 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 10.272 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.681 la cerere.
CITEȘTE ȘI
România încheie anul cu peste 630.000 de infectați cu COVID19. Rata de incidență în Cluj a coborât