monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Mesajul optimist al unui medic la început de an: „Lupta continuă până când vom învinge acest virus, moment pe care îl prevăd în curând”

Medicul Virgil Musta a transmis un mesaj în care a spus că este optimist cu privire la evoluția pandemiei și a subliniat faptul că vom scăpa în curând de COVID-19.

Medicul Musta, mesaj optimist la început de an: „Lupta continuă până când vom învinge acest virus, moment pe care îl prevăd în curând”

 

 


Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a transmis un mesaj destul de dur celor care l-au denigrat și au încercat să îi distrugă munca, dar în același timp este optimist în cee ace privește evoluția pandemiei.

 


„Vă multumesc pentru că ați acceptat să fiți partenerii mei în acest război cu virusul SARS CoV-2.

Fără voi, niciuna dintre reușitele echipei mele nu ar fi fost posibilă. Voi ați reprezentat balanța de care aveam nevoie în munca mea și în deciziile mele. Prin atitudinea voastră mi-ați dat putere și încredere că ceea ce fac este bine.


Mulțumesc și celor care nu au fost întotdeauna în acord cu mine, pentru că m-au facut să gândesc mai mult, să reanalizez anumite decizii.

Nu pot să mulțumesc însă celor care m-au jignit, m-au denigrat prin minciuni și au încercat să-mi distrugă munca și să mă decredibilizeze. M-au durut atacurile murdare și nedrepte, dar m-au și întărit.


Mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în dezbateri, ajutându-mă cu opiniile lor pertinente.

Mulțumesc colaboratorilor din mass-media care au făcut posibil ca vocea mea să fie auzită de cât mai multă lume, pentru a lupta împreună în bătăliile grele din acest an.


Sunt alături cu gândul de pacienții mei, de familiile tuturor celor care suferă acum, au suferit sau au pierdut oameni dragi în acest an.

Mulțumesc întregii mele echipe medicale și nu numai, cu care am lucrat zi de zi, oameni care au fost lângă mine când am avut nevoie, m-au sprijinit în luarea deciziilor importante și alături de care am realizat tot ceea ce am realizat în acest an și nu numai.

La cumpăna dintre ani, vă promit că lupta mea alături de voi va continua și în anul care va veni, până vom învinge definitiv acest virus, moment pe care îl prevăd în curând.

Împreună, prin înțelepciune, solidaritate, bun simț și încredere unii în alții, am convingerea că vom reveni la o viață normală, mult așteptată de toți.

Vă urez tuturor un An Nou Fericit, cu sănatate, bucurii și mult success pe toate planurile!”, a scris medicul Virgil Musta pe pagina de Facebook a unei comunităţi.

CITEȘTE ȘI:

Care sunt formele ușoare de COVID19? Medicul Virgil Mustă a explicat când poți sta acasă și când trebuie să mergi la spital