monitorulcj.ro Menu
Sănătate

„Alerg pentru mama”, cross caritabil virtual din Cluj pentru copiii diagnosticați cu cancer

Cross-ul caritabil, organizat de Asociația AMICUS Cluj-Napoca, în data de 7 martie, va avea ca scop strângerea de fonduri pentru asigurarea sprijinului financiar al mamelor copiilor diagnosticați cu cancer.

Cross caritabil virtual din Cluj pentru copiii diagnosticați cu cancer

 

 


Drumul de acasă la spital sau invers nu ar trebui să fie o grijă, dar pentru unii, acesta reprezintă îngrijorare și nesiguranță deoarece, de multe ori, resursele financiare nu sunt suficiente pentru a permite deplasarea în mod repetat la spital.

 


Asociația AMICUS din Cluj-Napoca face posibilă realizarea acestui cross caritabil și în acest an, fiind ediția a 3-a. Anul trecut s-a alergat de asemenea pentru o mamă care avea nevoie de ajutor în ce privește copilul ei, ce avea cancer.

Ediție virtuală, cu traseu la alegere

Ce este mai deosebit la cross-ul de anul acesta este că există opțiunea de a participa virtual, astfel că poți alerga de oriunde, indiferent că ești în țară sau nu. Chiar dacă pandemia poate fi în dezavantajul unora, cei din Asociație au profitat cât au putut de această perioadă și au pus la dispoziția alergătorilor două opțiuni.


Prima dintre acestea este un traseu deja pregătit de organizatori în pădurea Făget. Ei îi vor aștepta acolo pe participanți cu un „kit de participare” și le vor sta la dispoziție cu tot ce vor avea aceștia nevoie.

A doua opțiune se aplică în cazul în care nu poți fi la Cluj.


„Avem oameni care s-au înscris din Germania, Republica Moldova, Botoșani, și lista poate continua. Ei se pot înscrie cu ajutorul formularului de pe pagina noastră de Facebook, unde selectează distanța pe care vor să o alerge. Atât pentru cei din Cluj, cât și pentru cei de la distanță, traseele vor fi următoarele: copiilor între 5-14 ani le recomandăm distanța de 500 m, pentru restul, fie 3 km, fie 5 km, traseul fiind unul liber, ales de fiecare în funcție de împrejurări. Apoi, vor alerga odată cu noi duminică, în ziua cross-ului, și ne trimit la final un screenshot cu distanța parcursă, urmând ca să le trimitem un „kit” și lor, să le folosească și la alte alergări.” a explicat Teodora Checheriță, una dintre organizatoare, pentru Monitorul de Cluj.

Copiii de la Oncologie, cauza nobilă a acestui cross

Aceasta a fost și cauza cross-ului de anul trecut: copiii diagnosticați cu cancer și, cu ocazia sărbătorilor de la începutul primăverii, mamele acestora. O cauză nobilă, pentru a ușura alergarea acestora la tratamentele fără de care copiii nu pot fi vindecați.


„Am ales să facem un parteneriat pentru a ajuta copiii și mamele lor pentru că unul dintre organizatori lucrează la Asociația Magic, asociație care are mai multe proiecte prin care ajută copiii diagnosticați oncologic. Așa știm sigur unde vor ajunge banii.” a declarat Zsoldos Boti, președintele Asociației AMICUS Cluj-Napoca.

Detaliile legate de donații, precum și cum pot fi trimise acestea, pot fi găsite pe pagina de Facebook și Instagram cu numele cross-ului.

Articol realizat de Sarah Gherman

CITEȘTE ȘI:

VIDEO. Clujeanul care aleargă 620 km pentru copiii bolnavi din România: „Noi suntem picioarele copiilor cu cancer”