monitorulcj.ro Menu
Sănătate

73 de paturi ATI cu ventilatoare, la Cluj. Câte paturi sunt libere?

Prefectul Clujului, Tasnádi Szilárd, a anunțat luni, 8 martie, care este situația în ceea ce privește secțiile de ATI de la Cluj. În total, la Cluj există 93 de paturi în secțiile ATI, atât cele cu ventilatoare, cât și cele fără ventilație.

Situația în secțiile de terapie intensivă, la Cluj. Câte paturi sunt libere?

 

 


Conform acestuia, există 494 paturi destinate patologiei COVID-19 în județ, dintre care luni erau sunt ocupate 429. Paturile COVID-19 ATI cu ventilatoare sunt 73, dintre care 69 erau ocupate luni, iar pacienții ventilați non-invaziv erau 35 la număr. În ceea privește paturile COVID-19 ATI intermediare fără ventilatoare, acestea sunt 20.

 


Numărul internaților la ATI, în scădere

Situația celor internați la ATI din ultima săptămână se situează în jurul numărului 70. Totuși, față de lunea trecută, adică în 1 martie, numărul lor este în ușoară scădere.

Atât luni, 1 martie, cât și marți, 2 martie, au fost internate 71 de persoane. Miercuri, 3 martie, numărul acestora a scăzut cu 5, ajungând la 66. Joi a crescut cu unu, la fel și vineri, 5 martie, ajungându-se la 68 de persoane internate. Sâmbătă numărul acestora a scăzut cu unu, întorcându-se la 67, iar duminică a crescut cu 2, numărul de 69 de internați rămânând și luni, 8 martie.


17 morți la Cluj, în ultima săptămână

Numărul deceselor în cadrul celor infectați cu COVID 19 a atins iar o cotă destul de ridicată de lunea trecută, 1 martie, până azi, 8 martie.

Luni, 1 martie: total decedați 522, dintre care 358 în Cluj
Marți, 2 martie: total decedați 525, dintre care 360 în Cluj
Miercuri, 3 martie: total decedați 533, dintre care 365 în Cluj
Joi, 4 martie: total decedați 533, dintre care 365 în Cluj
Vineri, 5 martie: total decedați 537, dintre care 367 în Cluj
Sâmbătă, 6 martie: total decedați 539, dintre care 369 în Cluj
Duminică, 7 martie: total decedați 541, dintre care 370 în Cluj
Luni, 8 martie: total decedați 548, dintre care 373 în Cluj


Material realizat de Sarah GHERMAN

CITEȘTE ȘI


Incidența COVID19 în județul Cluj: o localitate ARE 10 CAZURI LA MIE. Vezi rata de infectare pentru fiecare localitate.