monitorulcj.ro Menu
Sănătate

13 fluxuri de vaccinare cu Pfizer BioNTech se deschid de AZI în Cluj. În ce locații te poți imuniza?

Se deschid 13 noi fluxuri de vaccinare împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech de azi, 23 martie 2021. Vezi în ce locații se află.

13 fluxuri de vaccinare cu Pfizer BioNTech se deschid de AZI în Cluj.

 

 


În județul Cluj au mai devenit operaționale 13 fluxuri pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech, de câteva zile, dar vaccinarea efectivă a persoanelor programate se realizează începând de azi, marți, 23 martie 2021.

 


Toți cei care doresc să se vaccineze cu Pfizer BioNTech se pot programa prin intermediul listelor de așteptare alocate acestor cabinete. Programarea se poate realiza atât online în platformă, cât și telefonic în Call Center, la numărul 021.414.44.25.

Locațiile în care se deschid cele 13 fluxuri de vaccinare cu Pfizer

În municipiul Cluj-Napoca:
- Centrul  de vaccinare Școala Gimnazială „Ion Creangă”, Str. Peana nr. 2-4 – 2 fluxuri;


În municipiul Dej:
- Centrul de vaccinare – Centrul de servicii sociale din Dej, Str. Regina Maria nr. 26 –  2 fluxuri;
- Centrul de vaccinare Fosta Școala nr. 5, str. Fragilor nr. 6, Dej - 4 fluxuri;

În comuna Baciu:
- Centrul de vaccinare Baciu - Căminul Cultural, Str. Transilvaniei, nr. 269 –  2 fluxuri;


În comuna Florești:
- Centrul de vaccinare Școala Gimnazială „Gheorghe Șincai”, str. Andrei Mureșanu nr. 1, Sala de Sport - nr. 2 - 3 fluxuri.

Cum funcționează listele de așteptare la vaccinare?

Fiecare persoană se poate înscrie pe o singură listă de așteptare, iar după ce este notificată că este un loc disponibil trebuie să acceseze platforma și să se programeze în termen de 24 de ore.


Locurile libere vor fi disponibile doar pentru persoanele înscrise în lista de așteptare, cu menținerea prioritizării. Astfel, vor fi notificate pe 75% din locuri persoane din cadrul populației la risc și pe 25%, lucrători din domenii esențiale. În cabinetele în care rămân locuri libere vor fi notificate persoanele din Etapa a III-a înscrise pe listele de așteptare.

Persoanele care aleg programarea individuală în platforma electronică trebuie să acceseze aplicația după primirea notificării pentru alegerea zilei și a intervalului orar. Cele care optează pentru programarea prin Call Center, la numărul 021.414.44.25, vor fi planificate la vaccinare în ziua și în intervalul orar disponibile pentru administrarea vaccinului, fără a fi necesară confirmarea programării.