Sănătate
Peste 2.000 de cazuri COVID-19, raportate la nivel național. 1.529 de români infectați cu COVID, internați la ATI
Până astăzi, 12 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.008.490 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19. Au fost vindecați 910.298 de pacienți.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.323 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 25.248 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 11.04.2021 (10:00) – 12.04.2021 (10:00) au fost raportate 113 decese (63 bărbați și 50 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 36 decese la categoria de peste 80 de ani.
107 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.845. Dintre acestea, 1.529 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.985.435 de teste RT-PCR și 715.066 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 7.152 de teste RT-PCR (5.154 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.998 la cerere) și 5.441 de teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 54 teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 12 aprilie a.c.
Pe teritoriul României, 61.619 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.275 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.247 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 122 de persoane.