monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Doar 6 SPITALE au autorizație de INCENDIU în Cluj. 21 de secții ATI funcționează în spații care NU au AUTORIZAȚIE

Doar 6 spitale din județul Cluj au autorizație de incendiu, în timp ce 21 de secții ATI nu dețin autorizație și o tragedie poate avea loc în orice clipă.

Doar 6 SPITALE au autorizație de INCEDIU în Cluj. 21 secții ATI funcționează în spații care NU au AUTORIZAȚIE

 

 


Spitalele din România duc o luptă continuă în ultimul an din cauza pandemiei de COVID-19, iar sistemul medical și-a arătat limitele de mai multe ori. Rând pe rând s-au produs incendii în spitalele din Piatra Neamț și București. De altfel, un incendiu minor s-a produs și la unitatea medicală de la Spitalul CFR din Cluj-Napoca. Din fericire, nimeni nu a fost rănit atunci.

6 spitale din Cluj au autorizație de incendiu

În tot județul Cluj au primit autorizație de incendiu doar șase spitale care funcționează în 12 clădiri diferite.


- Spitalul Clinic Județean Clădire Chirurgie 1 Cluj-Napoca
- Spitalul Clinic Județean Clădire Diabet Cluj-Napoca
- Spitalul Clinic Județean Ortopedie 2 Cluj-Napoca
- Spitalul Clinic Județean Clădire lmogen Cluj-Napoca
- Spitalul Clinic Județean Pavilion 2 Psihiatrie 1 Cluj-Napoca
- Spitalul Clinic Județean Pavilion 4 Psihiatrie 1 Si 2 Cluj-Napoca
- Spitalul Clinic De Urgenta Pentru Copii Secția Distrofici Cluj-Napoca
- Spitalul Clinic De Urgenta Pentru Copii Secția Prematuri Cluj-Napoca
- Spitalul Clinic De Pneumofiziologie “Leon Daniello” Cluj-Napoca
- Spitalul De Boli Psihice Cronice Borșa
- Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca
- Institutul Oncologic Cluj-Napoca

La cele de mai sus se adaugă 12 unități spitalicești care funcționează legal, fără necesitatea de a obține autorizația pentru securitate la incendiu.


Situație dramatică la Cluj și în toată țara

Ioana Mihăilă, noul Ministru al Sănătății, a oferit date despre situația la nivel national în spitalele din toată țara. Dintre cele aproape 1.400 de clădiri ale unităților sanitare cu paturi, 310 sunt autorizate privind securitatea la incendiu, 52 sunt autorizate parțial, 302 clădiri funcționează fără autorizație la incendiu, dintre acestea 120 au aviz, iar 728 de clădiri nu au nevoie autorizării privind securitatea la incendiu.

La Cluj, nici jumătate din spitale nu au autorizație

Situația în județul Cluj este una cu adevărat dureroasă și totodată periculoasă pentru pacienți. Conform datelor obținute de monitorulcj.ro, datele arată astfel:


- au fost controlate 45 de spitale care funcționează în 73 de clădiri
- 32 de clădiri funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, dintre care 12 au obținut aviz de securitate la incendiu pentru lucrări de modernizare
- 21 secții ATI funcționează în spații sau clădiri care trebuiau să fie autorizate pentru securitate la incendiu și nu au fost
- 29 de clădiri dețin autorizație pentru securitate la incendiu
- 12 funcționează în clădiri care nu au nevoie de  autorizării privind securitatea la incendiu