monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Sezonul căpușelor 2021. Cum te poți proteja anul acesta de căpușe?

Sezonul căpușelor 2021 a început. Află de ce sunt atât de periculoase aceste insecte, cum poți recunoaște mușcătura de căpușă, dar și cum te poți proteja.

Sezonul căpușelor 2021. Cum te poți proteja anul acesta de căpușe?

 

 


Sezonul căpușelor 2021 a început. Înțepăturile de capușe sunt frecvente o dată cu temperaturile mai ridicate, mai ales în perioada mai-iulie, când se înregistrează cele mai multe cazuri. Riscul este crescut în zonele împădurite și pe pajiștile din preajma pădurilor. Căpușele mai pot fi aduse acasă și dacă ai câini sau pisici, care sunt expuși când aleargă prin iarbă.

Sezonul căpușelor 2021. Pericolul mușcăturii de căpușă

Mușcăturile produse de majoritatea căpușelor nu prezintă pericol, însă unele pot fi purtătoare ale unor boli care cauzează o varietate de simptome ce apar, de obicei, în primele săptămâni de la incident.


Există câteva sute de tipuri de căpușe și multe dintre ele sunt purtătoare de diferite bacterii sau virusuri care provoacă boli atât la oameni, cât și la animale, cea mai întâlnită fiind „boala Lyme” sau encefalita de căpușe.

Nu toate căpușele transmit boala aceasta, cunoscută și sub numele de Borelioză. Căpușele se infectează la rândul lor atunci când se hrănesc cu sângele unui animal infectat. 


Sezonul căpușelor 2021. Cum recunoști mușcătura de căpușă?

De cele mai multe ori, mușcăturile de căpușe nu sunt dureroase, existând posibilitatea ca oamenii să nici nu sesizeze că au fost mușcați decât în momentul apariției diferitelor simptome. În momentul mușcăturii, căpușa eliberează o substanță anticoagulantă și antiinflamatoare care reduce durerea, motiv pentru care mușcăturile de căpușe nu dor.

Căpușele preferă zonele calde de pe corp, fapt pentru care mușcă, de obicei, în zona inghinală, axile, păr și încheieturi. Dacă reușește să fie îndepărtată în primele 24 de ore de la mușcătură, șansele de a lua boala Lyme se reduc semnificativ.


Sezonul căpușelor 2021. Cum scoți corect căpușa din piele?

Cel mai indicat este folosirea unei pensete. Se apucă ferm căpușa cu ajutorul pensetei, cât mai aproape de piele. Nu se apucă de corp, ci se trage cu o mișcare constantă de capul capușei pentru a o scoate. Dacă este apăsat corpul insectei, există riscul ca insecta să lase mai multe bacterii în sângele persoanei mușcate.

Dacă în piele mai rămân părți din gura căpușei, spală zona cu apă și săpun și tamponează cu alcool, pentru a dezinfecta locul. Nu este recomandată folosirea metodelor populare, precum aplicarea unor substanțe de tipul acetonă, vaselină, alcool sanitar, gheață, etc. Niciuna dintre aceste metode nu este sigură.


Zona trebuie observată timp de 30-40 zile, iar dacă apare o pustulă sau alt semn la locul mușcăturii se va consulta imediat medicul infecționist. 

Sezonul căpușelor 2021. Măsuri preventive

Este recomandată evitarea mersului prin iarbă, în special cea deasă și înaltă, locurile special amenajate pentru câini (în parcuri) și zonele împădurite sau prin care obișnuiesc să treacă vaci/oi.

Trebuie aplicat spray special anti căpușe, care să se pulverizeze atât pe piele, cât și pe haine.

În excursii sau la iarbă verde, se recomandă îmbrăcăminte de culoare deschisă, pentru a se putea observa prezența căpușelor și este recomandată purtarea hainelor lungi care să acopere mâinile și picioarele.

După excursie, trebuie făcut duș sau baie și verificat întregul corp de posibile înțepături. Apoi se controlează hainele, bagajele, dar și animalele de companie care au mers în excursie.

CITEȘTE ȘI: Două specii de căpușe trăiesc pe fețele tuturor oamenilor