monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Pfizer a anunțat: A treia doză de vaccin trebuie administrată între 8 și 12 luni de la rapel

Compania Pfizer a anunţat că cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID-19 trebuie administrată între 8 si 12 luni de la rapel, pentru o imunitate mai puternică.

Pfizer a anunțat: A treia doză de vaccin trebuie administrată între 8 și 12 de la a doua

 

 


Vaccinul Pfizer, administrat în trei doze, va avea un efect mai puternic împotriva noilor variante de coronavirus, mutații, apărute. 

 


Albert Bourla, CEO Pfizer, a susținut că imunitatea pe care vaccinul Pfizer BioNTech o aduce este de minim șase luni, potrivit observatornews.ro. Astfel, pe baza acestei informații, s-a renunțat la mască în Statele Unite ale Americii. 

La nivel mondial, Pfizer își dorește să producă 3 miliarde de doze în 2021 și 4 miliarde în anul 2022. Compania Pfizer testează și un medicament pentru tratarea bolnavilor de COVID-19. 


În România, Pfizer este cel mai folosit și dorit vaccin. În Cluj-Napoca, la centrul drive-thru de la Sala Sporturilor, dar și la maratonul vaccinării organizat la Sala Polivalentă se utilizează vaccinul anti-COVID-19 Pfizer BioNTech.