monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Cei care au avut COVID nu sunt feriți de infecția cu noile tulpini. Soluția: vaccinarea

Persoanele care au avut deja COVID-19 nu sunt protejate de o eventuală infecție cu noile tulpini ale virusului, informează Valeriu Gheorghiță. El a transmis că singura soluție de prevenție în acest caz este vaccinarea.

Cei care au avut COVID nu sunt feriți de infecția cu noile tulpini. Soluția: vaccinarea.

 

 


Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a declarat miercuri seara la TVR că vaccinarea reprezintă cea mai eficientă măsură de prevenție pentru infectarea cu COVID-19, mai ales având în vedere faptul că persoanele care au trecut deja prin boală, nu sunt ferite de infectarea cu noile tulpini ale virusului.

 


„Chiar dacă situația epidemiologică, azi, în România este favorabilă, nici pe departe nu putem spune că virusul nu mai există și că pandemia s-a încheiat. Trebuie să evităm un al patrulea val de îmbolnăviri, care este posibil să fie generat de o tulpină virală cu mutații care nu este circulantă în acest moment, cum ar fi cea sud-africană, braziliană ori indiană. În România și Europa este dominantă tulpina britanică 

Gheorghiță a explicat că cei care au avut deja COVID-19 și nu sunt vaccinați se pot infecta cu noile tulpini ale virusului, iar ceea ce oferă imunizarea în acest caz este protecția împotriva unor forme grave ale bolii și șanse reduse de a ajunge la ATI. El a vorbit despre cazul Africii de Sud, acolo unde, „s-a dovedit că nu a fost nicio diferență în ceea ce privește riscul de îmbolnăvire la persoanele  care trecuseră prin infecție, respectiv persoanele care nu au fost infectate. S-au îmbolnăvit cu aceeași frecvență și cu aceleași forme de boală”.


CITEȘTE ȘI:

Noua tulpină COVID din India a ajuns în Europa. Cât de periculoasă e?