monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Românii, NERĂBDĂTORI să scape de COVID! Peste 70.000 de persoane vaccinate în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în România au fost administrate 70.255 de doze de vaccin, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19. În același interval, 35 de persoane au manifestat reacții adverse.

Românii, nerăbdători să scape de COVID! Peste 70.000 de persoane vaccinate în 24 de ore.

 

 


Din totalul de 70.255 de doze de vaccin administrate în ultima zi, 58.610 au fost cu serul Pfizer, 5.216 cu Johnson&Johnson, 3.331 cu Moderna şi 3.098 cu AstraZeneca. CNCAV arată că, în acelaşi interval, 20.679 de persoane au fost vaccinate cu prima doză şi 49.576 de persoane cu cea de-a doua.

 


Din 27 decembrie 2020 au fost administrate 8.180.838 de doze unui număr de 4.425.234 de persoane, dintre care 669.630 au primit o doză şi 3.755.604 şi pe cea de-a doua.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 35 de reacţii adverse - 9 de tip local şi 26 de tip general. De la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 16.227 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID - 1.750 de tip local şi 14.477 de tip general.


Conform CNCAV, 154 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Datele au fost puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.


CITEȘTE ȘI:

Maratonul de vaccinare anti-COVID din Cluj-Napoca continuă. Aproape 500 de clujeni s-au imunizat în prima zi a celei de-a doua ediții