monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Ministrul Sănătății avertizează medicii: „Cei care nu se vaccinează se vor testa din fonduri proprii”

Personalul medical care nu se vaccinează anti-COVID se va testa frecvent din fonduri proprii, a anunțat ministrul Sănătății.

Ministrul Sănătății avertizează medicii: „Cei care nu se vaccinează se vor testa din fonduri proprii”

 

 


Ministrul Sănătății, Ioana Mihăila, a anunțat că urmează modificări în ordinul pentru infecțiile asociate actului medical, iar medicii și asistenții care nu vor să se vaccineze se vor testa din fonduri proprii, pentru ca pacienții să fie tratați de persoane care nu pot transmite virusul, transmite Mediafax.

 


„Urmează să modificăm Ordinul pentru infecţiile asociate activităţii medicale, aşa încât să facem mai indezirabilă absenţa vaccinării pentru personalul medical. Şi atunci când vrem să facem lucrul acesta, avem în principal, în gând, pacientul, care şi el are drepturi şi are dreptul de a veni în contact cu un cadru medical, fie că e medic, fie că e asistentă medicală, fie că e infirmieră, care nu îl pune la risc, adică are şanse extrem de reduse de a fi infectat şi asta o obţinem prin vaccinare”, a spus ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Ministrul Sănătății a spus că nimeni nu poate fi obigat să se vaccineze, dar Ministerul Sănătății dorește să îi informeze pe toți cu privire la facilitățile celor vaccinați.


„La nivelul la care am creionat lucrurile, fără să ajungem la o concluzie finală - personalul medical care nu este vaccinat, probabil că va trebui să se testeze periodic, cu costuri suportate de către persoana care se testează, nu de către management, nu de către Ministerul Sănătăţii, aşa încât pacientul să fie în siguranţă şi din nou să aibă certitudinea că este tratat şi diagnosticat de personal medical care este fie vaccinat, fie testat”, a mai spus ministrul Sănătății.