Sănătate
Recuperarea este Posibilă – un program pentru pacienții cu afecțiuni musculo-scheletale post-traumatice (P)
Începând cu luna iunie, pacienții cu afecțiuni musculo-scheletale post-traumatice au posibilitatea de a beneficia de 20 de ședințe de recuperare specifice afecțiunii, gratuit, prin intermediul campaniei “Recuperarea este Posibilă”.
Patru organizații clujene fac front comun pentru a da startul campaniei “Recuperarea este Posibilă”, care vine în sprijinul persoanelor cu dezechilibre musculo-scheletale post-traumatice. Prin aportul colaboratorilor, pacienții de profil pot beneficia de tratamente de recuperare specifice, constând în ședințe de reabilitare medicală gratuite, module educaționale și transport la locația de tratament. Proiectul este finanțat de Fortech și implementat de fizioterapeuții Med Rehab Team (MRT), din cadrul Institutului RoNeuro – parte a Fundației pentru Studiul Nanoneuroștiințelor și Neuroregenerării, și Asociația Beard Brothers.
Campania “Recuperarea este Posibilă” încurajează tranziția pacienților care au suferit un traumatism, dinspre o convalescență pasivă, la o participare activă pentru propria stare de bine. Desfășurată sub deviza, “I Miss the Sound of my Steps/Mi-e dor de sunetul pașilor mei”, campania punctează spectrul de traume rezultate în urma unei accidentări (de la pierderea sensibilității și fluidității motorii, până la deficite funcționale sau emoționale), care pot fi ameliorate sau soluționate printr-un proces recuperator adecvat.
Ediția pilot a campaniei se adresează unei game de afecțiuni cu caracter dobândit, precum cele de natură neuromotorie, ortopedică, microchirurgie reconstructivă, toate rezultate în urma unui traumatism.
“Deși 20 de ședințe de tratament de multe ori sunt mult prea puține pentru a recupera un traumatism, scopul acestei Campanii este de a ajuta cât mai multi pacienți, în special pe cei care oarecum au ajuns la capătul încrederii și al speranței că se vor mai recupera vreodată, indiferent de cât de puțin (funcțional, moral, psiho-emoțional sau educațional). Cel mai important este să încercăm și să ajutăm“ - a precizat Tibor Szatmári - Fizioterapeut, Coordonator al campaniei “Recuperarea este Posibilă”.
Plecând de la premisa unei abordări centrate în jurul nevoilor pacientului, proiectul este structurat din trei module: un plan de reabilitare medicală, o componentă educațională și asigurarea serviciului de transport. Astfel, fiecare pacient selectat în campanie, va beneficia de un plan de tratament individualizat de recuperare, alcătuit de terapeutul coordonator, în urma examinării clinice și aplicat în regim de 1 la 1. Recuperarea constă în tratamente specifice fiecărui pacient și al fiecărui traumatism utilizându-se toate cunoștiințele, metodele și tehnicile dobândite de către specialist. Tratamentul propriu-zis este însoțit de informații educative cu privire la îngrijirea structurilor lezate în urma accidentării. Ședințele se vor desfășura în cadrul Institutului RoNeuro, într-un spațiu dotat corespunzător și condiții suplimentare de siguranță în contextul COVID-19.
“În practica medicală, ne întâlnim zi de zi cu limitele corpului uman. Doar orientarea către o abordare multidisciplinară, colaborativă ne ajută să depășim o parte dintre acestea. Fiziokinetoterapia este un adjuvant esential în protocolul de tratament post-traumatic medicamentos/chirurgical și ne bucurăm să popularizăm acest fapt printr-un proiect concret în sprijinul pacienților” - a menționat reprezentantul RoNeuro - Dr. Loredana Cremenitchi, Manager.
“Activând în cadrul Institutului RoNeuro, centru de excelență pe segmentul de servicii vizat, echipa noastră de fizioterapeuți a cunoscut o cazuistică diversă, complexă din punct de vedere al reabilitării medicale. Rezultatele obținute până în prezent, ne oferă încredere că o conduită de recuperare adecvată impactează pozitiv chiar și viața pacienților cu deficiențe post-traumatice severe sau accentuate”, a adaugat Alex Mureșan, Coordonator Med Rehab Team (MRT).
Prin participarea Asociației Beard Brothers, persoanele aflate în scaun rulant, sau cu dificulțăți de deplasare, vor putea beneficia de transport gratuit la nivelul județului Cluj, pentru deplasarea în cadrul clinicii în vederea efectuării tratamentului. Acestea vor fi preluate cu mașina specială a asociației, Beard Mobilul.
“Maturizarea Asociației Beard Brothers a venit și cu diversificarea campaniilor în care ne implicăm, fiecare proiect fiind o învățătură și o conștientizare a problemelor din societate. Mobilitatea pentru persoanele cu dizabilități este un domeniu în care ne implicăm intens în ultimii ani și suntem recunoscători să venim în completarea proiectului Recuperarea este Posibilă, el fiind în asentimentul nostru deoarece le oferă o șansă vitală pacienților cărora le poate schimba viața. " – Lucian Stet, Vicepresedinte Beard Brothers.
Detalii suplimentare despre înscrierea în program se pot accesa în pagina proiectului www.recuperareaesteposibila.ro. Înscrierile râmân deschise până la consumarea fondurilor puse la dispoziție în cadrul campaniei. Programul este valabil pentru pacienți din toată țara, care vor avea posibilitatea de a se caza pe cont propiu la nivelul județului Cluj, în perioada desfășurării tratamentului.
“Implicarea noastră anuală în construcția unui proiect de responsabilitate în zona medicală este un simbol de prețuire față de curajul celor care caută mereu posibilități, fie ei cadre medicale sau pacienți. Ne bucurăm să le fim alături în acest proiect de recuperare împreună cu Beard Brothers, de care ne leagă o prietenie frumoasă.”– a declarat Călin Văduva, CEO Fortech.
În România, subiectul reabilitării medicale beneficiază de o mediatizare mai redusă în raport cu alte discipline ale medicinei, deși statistica persoanelor ce suferă de condiții medicale cu potențial dezabilitant este în creștere. Raportul publicat de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi la finalul anului 2020, indică un număr de peste 213 000 persoane înregistrate cu deficiențe de natură fizică, reprezentând 25% din totalul persoanelor cu nevoi speciale înregistrate. Aproape 5000 dintre acestea sunt copii.
DESPRE
Med Rehab Team (MRT) oferă servicii de recuperare medicală complete pentru pacienții cu divere tulburări ale sistemului musculo-scheletal, cu ajutorul unei echipe interdisciplinare. Viziunea echipei este de a provoca limitele cunoscute în abordarea terapeutică, pentru a îmbunătății calitatea vieții fiecărui individ.
Institutul RoNeuro - parte a Fundației pentru Studiul Nanoneuroștiințelor și Neuroregenerării este un centru de excelență în România și Europa de Est dedicat cercetării și diagnosticului bolilor neurologice, printr-o abordare integrativă, interdisciplinară. În cifre, RoNeuro înseamnă o medie de 1500 pacienți pe lună, 17 specializări medicale și peste 40 de medici primari, specialiști, psihologi, psihoterapeuți, si fizioterapeuți.
Asociația Beard Brothers este una dintre cele mai îndrăgite organizații clujene, cu o activitate remarcabilă în comunitatea locală. Printre proiectele active ale Asociației se numără construirea unei școli de meserii (Beard Brothers School), asigurarea transportului gratuit pentru persoanele cu dizabilități (The Beard Mobile), cursuri online pentru elevi (The Tutors), plantarea a zece mii de brazi în municipiul Cluj-Napoca (10k Brazii) și proiectul Ambulanța Socială care vizează oferirea de consultații medicale gratuite persoanelor din mediul rural.
Fortech este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii software din regiunea Transilvaniei, cu birouri regionale în Iași, Oradea și Brașov, și un număr de 900 de angajați și colaboratori. Compania se bucură de recunoașterea IAOP, EY, Forbes și a fost inclusă în mod repetat în topul Deloitte, ce clasează companiile cu cea mai rapidă creștere din Europa Centrală și de Est.