monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Vaccinul Johnson&Johnson, eficient împotriva tulpinii indiene a COVID-19

Vaccinul produs de grupul farmaceutic Johnson & Johnson este eficient împotriva tulpinii Delta a coronavirusului, au anunțat reprezentanții companiei.

Vaccinul Johnson&Johnson asigură protecţie împotriva variantei Delta

 

 


Reprezentanţii grupului farmaceutic american Johnson & Johnson au anunţat joi seară că vaccinul lor monodoză dezvoltat împotriva COVID-19 a prezentat rezultate promiţătoare împotriva variantei Delta şi a altor tulpini emergente ale noului coronavirus şi că acest ser asigură, de asemenea, o protecţie durabilă împotriva infectărilor, informează Reuters.

 


Datele medicale au arătat că durabilitatea reacţiei imunitare la recipienţii vaccinului J&J a fost de cel puţin opt luni, a precizat compania americană, potrivit căreia acest ser are o eficienţă de 85% şi poate să prevină, totodată, spitalizările şi decesul.

Identificată prima dată în India, Delta este pe cale să devină varianta dominantă a noului coronavirus, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).


„Datele actuale obţinute după opt luni de monitorizări realizate până acum arată că vaccinul monodoză anti-COVID-19 Johnson & Johnson generează o puternică reacţie a anticorpilor neutralizanţi, care nu se diminuează în timp; dimpotrivă, am observat o îmbunătăţire de-a lungul timpului”, a declarat Mathai Mammen, directorul departamentului de Cercetare şi Dezoltare din cadrul diviziei de medicamente a grupului J&J.

Recipienţii acestui vaccin au produs anticorpi neutralizanţi puternici împotriva tuturor variantelor noului coronavirus, inclusiv împotriva variantei Delta, a precizat compania americană.


Varianta Delta a contribuit la creşterea bruscă a cazurilor de COVID-19 în India, care a raportat cel mai mare bilanţ zilnic al deceselor din lume. Aceeaşi variantă a obligat în iunie Guvernul Marii Britanii să amâne cu o lună redeschiderea completă a ţării.

Grupul J&J a transmis datele medicale sub forma unui material pre-print site-ului bioRxiv, înainte ca studiul său să fie evaluat de experţi independenţi prin procedura peer-review.


Şi alţi producători de vaccinuri anti-COVID-19, inclusiv Pfizer-BioNTech, Moderna Inc şi AstraZeneca Plc, au anunţat că serurile lor sunt eficiente împotriva variantei cu răspândire rapidă Delta.