Sănătate
Declarație controversată a unui medic: „Persoanele nevaccinate nu ar trebui să meargă în vacanțe”
Un medic german este de părere că persoanele nevaccinate reprezintă un pericol și nu ar trebui să meargă în vacanță, chiar dacă dețin un test negativ care arată că nu sunt infectați cu COVID-19.
Persoanelor care nu s-au vaccinat anti-COVID-19 nu ar trebui să li se permită să călătorească sau să participe la alte activităţi, întrucât răspândesc virusul şi sunt un pericol pentru cei din jur, chiar dacă se testează, a declarat sâmbătă un important medic german, potrivit agenţiei DPA.
„Nevaccinaţilor nu ar trebui să li se permită să-şi scoată măştile. Nu ar trebui să meargă pe stadioane, la bazine de înot sau în supermarketuri fără măşti'”, a declarat unui ziar local Peter Heinz, şeful unei asociaţii a medicilor din landul german Renania-Palatinat.
De asemenea, cei care încă nu s-au vaccinat ori au primit doar prima doză de vaccin nu ar trebui să plece în vacanţe, chiar dacă au un test care arată că nu sunt infectaţi, a insistat medicul, conform ediţiei de sâmbătă a publicaţiei Rhein-Zeitung.
„Testarea nu protejează. Oricine călătoreşte undeva cu un test PCR negativ se poate infecta acolo şi apoi să se întoarcă cu virusul”, explică medicul german.
„Cei nevaccinați nu ar trebui să aibă aceleași libertăți”
„Când le redai libertăţile celor nevaccinaţi, pierzi ocazia de a ajunge la toată lumea cu vaccinarea”, aşadar, oamenilor trebuie să li se spună că „fără vaccinare nu există libertăţi”, întrucât persoanele nevaccinate anti-COVID-19 sunt un pericol pentru societate şi nu ar trebui să beneficieze de aceleaşi libertăţi ca persoanele vaccinate, mai argumentează el.
De asemenea, în opinia sa, acordarea de stimulente pentru a încuraja vaccinarea este o acţiune absurdă, dar şi impunerea prin lege a vaccinării ar fi un demers greşit.
Declarația medicului vine în contextul în care, la fel ca alte state europene, Germania a reintrat pe un trend crescător al cazurilor de COVID-19, noua variantă a virusului devenind predominantă.
CITEȘTE ȘI: