monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Sute de clujeni defavorizați, tratați GRATUIT de medici stomatologi cu suflet mare ai UMF

Sute de clujeni defavorizați au fost tratați de profesori ai Universității de Medicină și Farmacie Cluj și medici stomatologi într-un program social, creat de universitate, Primăria Cluj-Napoca și Spitalul Județean de Urgență.

Interviu cu dr. l. Marius Negucioiu / Sute de clujeni defavorizați, tratați GRATUIT de medici stomatologi cu suflet mare ai UMF

 

 


Lector al UMF Cluj și șef al Ambulatoriului de Stomatologie din Cluj, dr. Negucioiu Marius, este responsabil cu un program social care vine în ajutorul persoanelor defavorizate, cu servicii de stomatologie gratuite.

 


Profesorul a prezentat programul caritabil într-un interviu acordat monitorulcj.ro. Programul s-a desfășurat pe perioada 2017-2020, dar medicii încă îi tratează pe pacienți și în anul 2021.

Proiectul va fi reluat oficial după ce se va obține avizul juridic din partea Primăriei Cluj-Napoca, pentru finanțare:


„Este un parteneriat între Universitatea de Medicină și Farmacie - Facultatea de Medicină Dentară, Primăria Cluj-Napoca (reprezentată de Serviciul de Asistență Socială) și Spitalul Clinic Județean Cluj. Parteneriatul a luat naștere în noiembrie 2017, la inițiativa domnului primar și este urmarea altui proiect care s-a desfășurat asemănător, dar cu mai mulți ani în urmă. Nu a avut un real succes la momentul respectiv, dar acum se bucură de un anumit succes. Parteneriatul se numește «Promovarea sănătății orale prin creșterea accesibilității populației defavorizate la servicii stomatologice». 

A funcționat perfect până la finele anului 2020. De la începutul acestui an s-a reluat toată negocierea între cele trei instituții. Până la ora actuală, din păcate, nu avem dat liber pe anul în curs la finanțele de la Primărie pentru a continua proiectul, dar asta nu a presupus că proiectul s-a întrerupt pe acest interval de timp. Pacienții au venit în continuare la tratament la noi”, a explicat doctorul Negucioiu.


Fonduri de la Primărie, cabinete de la unviersitate și personal al SCJU

Fiecare dintre cele trei instituții implicate dă o mână de ajutor pentru a face programul funcțional. 

Primăria asigură fondurile strict pentru materialele utilizate, fără a se calcula mâna de lucru, utilitățile sau altele. „Deci, este un calcul foarte transparent, semnat în toate contractele, vis-a-vis de tarifele și manoperele care se realizează. Doar materialele se decontează”, spune doctorul.


Universitatea de Medicină și Farmacie pune la dispoziție baza logistică - cabinete stomatologice, dar și angajații acesteia - cadrele didactice. „Toate cadrele didactice sunt implicate în această muncă, o muncă benevolă, gratuită, în folosul comunității”, potrivit lectorului.

Pe cea de-a treia parte apare Spitalul Clinic Județean. Prin rezidenții pe care-i are și medicii cu încadrare clinică asigură munca efectivă. Rezidenții, medicii angajați ai UMF și medicii cu integrare clinică ai Spitalului Clinic Județean lucrează împreună pentru a-i trata pe cei nevoiași.

Altruismul profesorilor, „asul din mâneca” programului caritabil

Înainte de realizarea programului caritabil actual, în urmă cu câțiva ani s-a mai încercat un proiect de acest fel, dar atunci a dat greș. 

Fișa electronică a pacientului este un real ajutor, având în vedere că acesta trebuie să meargă la mai multe catedre ale universității, „împrăștiate” prin oraș. Dr. Marius Negucioiu spune că de această dată totul este mai bine organizat.

„Proiectul anterior s-a oprit pentru că nu avea baza logistică, materială, nu era foarte bine organizat. De exemplu, acum când vine pacientul, i se realizează o fișă care este și electronică. Catedrele pe care le avem în cadrul Universității de Medicină și Farmacie, respectiv Medicină Dentară, sunt împrăștiate în mai multe locuri din oraș. Este dificil să trimiți pacientul cu o fișă în mână. Nu suntem serviciu de ambulanță să fie însoțit pacientul și atunci pe baza unei fișe electronice știm exact fiecare ce face și ce se întâmplă. Eu trimit pacientul la altă catedră în vederea realizării altor tratamente și automat pe baza fișei electronice au acces la toată fișa pacientului”, a spus doctorul.

Altruismul de care dau dovadă profesorii și medicii reprezintă „asul din mânecă” al acestui program: „Ajută mult la funcționarea acestui program altruismul multor cadre didactice din universitate, pentru că dacă nu vrei să te implici, nu te implici.Știm cu toții că din punct de vedere financiar stomatologia este o meserie destul de bănoasă și mulți s-ar da la o parte să facă acte de binefacere într-un program în definitiv social”, a mai spus dr. Marius Negucioiu. 

Medicul a evidențiat faptul că o importanță majoră o are ajutorul tehnicienilor dentari în programul social al UMF: „Echipa de tehnicieni dentari, care realizează toate lucrările protetice, nu sunt datori cu absolut nimic. Ei sunt doar tehnicieni demonstratori și toate lucrările pe care le fac, le fac gratuit. Timpul lor nu este plătit de nimeni și fără ei cu siguranță nu am reuși să facem nimic. Și aceștia sunt tot angajați ai Universității de Medicină și Farmacie”, a explicat dr. Negucioiu.

Cine poate beneficia de servicii medicale în acest program?

Programul realizat de UMF, primărie și SCJU, în scop umanitar, este destinat pensionarilor, persoanelor cu dizabilități în grad de handicap grav și accentuat, dar și clujenilor cu venituri reduse sau șomerilor neindemnizați.

Selectarea pacienților este făcută de Primărie, prin Serviciul de Asistență Socială:

„E vorba despre pensionari, care au drepturi bănești până la 1.000 lei, persoane cu dizabilități încadrate în grad de handicap grav și accentuat, șomerii neindemnizați, dar aflați în evidențele Agenției Județene de Ocupare a Forțelor de Muncă din Cluj și persoane cu venituri reduse, beneficiare de minim garantat sau masă la cantina de ajutor social, în condițiile legi. Selectarea pacienților se face strict de către Serviciul de Asistență Socială al Primăriei”, a spus doctorul.

Radiografiile sunt singurele proceduri pe care pacienții trebuie să le plătească:

„Persoanele care sunt trimise de Primărie sunt binevenite. Li se eliberează o adeverință, li se face o consultație primară, persoanele respective nu plătesc absolut nimic. Uneori, avem nevoie într-adevăr de radiografii, la unele analize complementare. Din păcate, nu avem un parteneriat cu niciun centru de radiologie și acelea într-adevăr și le plătesc, dar este vorba de sume de 20-30 de lei. Restul lucrurilor se fac gratuit, începând de la extracția dentară, asanare, igienizare, până la protezarea definitivă”, a mai spus șeful Ambulatoriului de Stomatologie.

659 de persoane defavorizate, înscrise în program.

În programul caritabil al UMF Cluj, 659 de persoane s-au înscris în perioada noiembrie 2017 - decembrie 2020. Dintre aceștia, 30 au fost eliminați:

„Pacienții sunt selectați de către Primărie, după care Primăria îi îndrumă către noi. Din noiembrie 2017 până în 31 decembrie 2020 s-au adresat Serviciului de Asistență Socială 659 de persoane, dintre care 343 au fost finalizate cu lucrările stomatologice, 49 au rămas în curs de finalizare (pe care le-am finalizat în 2021), 158 nu s-au mai prezentat, iar 30 de persoane au fost eliminate din program”, a spus doctorul

Profesorul ne-a explicat și ce presupune eliminarea unui pacient din program: „Fiecare pacient trebuie să perceapă foarte clar ce înseamnă eliminarea din program. Noi avem disponibilitate pentru ei, timp de 6 luni, din momentul în care primesc adeverința. După ce primesc adeverința și nu se prezintă sunt automat scoși din program pentru că ni se pare lipsă de interes din partea lor. Plus, dacă își încep tratamentul și, tot așa, nu continuă, sunt eliminați din program. Oricum, pe fișă este notat un număr de telefon. Înainte de a fi eliminat din program, pacientul este sunat și întrebat dacă dorește să vină în continuare la tratament. Termenele de lucru sunt, în general, de la o săptămână la alta la fiecare pacient. Bineînțeles că sunt pacienți care sunt nemulțumiți sau sunt reticienți, recalcitrați la termenele destul de lungi, dar trebuie să fim realiști pentru că la un număr de, să zicem, 50-70 de pacienți în lucru simultan nu este chiar ușor.”

În ceea ce privește cheltuielile, Primăria Cluj-Napoca a decontat în anul 2018 o sumă de 224.000 lei, în anul 2019 o sumă de 274.000 lei și în anul 2020, deși a fost un an de pandemie, 170.000 lei.

Pacienții, informați prin telefon

Chiar și pe perioada pandemiei, proiectul a funcționat bine, iar comunicarea cu pacienții nu a lipsit deloc. Aceștia au fost contactați telefonic și informați în legătură cu orice schimbare.

„Totul s-a rezumat la forța definitivă a cadrelor didactice care au dorit să lucreze. Am fost singurii 22 de medici cu integrare clinică, plus rezidenții care s-au implicat în realizarea Centrului de Urgențe de pe perioada lockdown-ului. Legat de proiect, toți pacienții știau despre ce e vorba, au fost informați și încă sunt informați telefonic - cum să se prezinte, care e igiena necesară, etc. Toți s-au prezentat cu măști, li s-au pus la dispoziție toate catedrele în care se realizează proiectul, mijloace de igienă ale mâinilor, botoșei, capeline - tot ce implică siguranța atât a pacientului, cât și a personalului”, a spus dr. Marius Negucioiu.

Medicii lucrează trup și suflet, voluntar, gratuit, pentru a oferi servicii bune persoanelor nevoiașe:

„Sper să putem să continuăm colaborarea pentru că este un proiect, în primul rând, benefic pentru comunitate, este un proiect benefic pentru cadrele noastre didactice care dau dovadă, încă o dată, de altruism și, nu în ultimul rând, este un proiect benefic pentru rezidenții care în definitiv reprezintă mâna de lucru, alături de medici, care își doresc să ajute. Trebuie să redăm societății ce ne oferă. Din punctul meu de vedere, Primăria a pus ceva bun la dispoziție și noi de ce să nu facem la fel pentru pacienți? Dacă i-ați cunoaște pe pacienți ați știi că mulți dintre ei sunt oameni chiar loviți de soartă, dar absolut toți sunt perfect normali. Tot respectul meu pentru pensionarii care s-au prezentat și sunt extrem, extrem de politicoși. De ce să nu-i ajutăm dacă se poate?”, a adăugat medicul.

CITEȘTE ȘI:

Nadim Al Hajjar, chirurg și profesor la UMF Cluj: „În sala de operație, detaliile fac diferența“

 

Cât de periculoase sunt alergiile de vară? Lector UMF Cluj: „Polenul de ambrozie, simțit de la 50 km distanță”