monitorulcj.ro Menu
Sănătate

81 de infectări cu COVID-19 la Cluj, în doar 24 de ore. Aproape 700, la nivel național

În ultimele 24 de ore, 81 de cazuri de COVID-19 au fost raportate la Cluj, dintr-un total de 699 de cazuri la nivel național.

81 de infectări cu COVID-19 la Cluj, în doar 24 de ore. Aproape 700, la nivel național

 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 699 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 


 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 66 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 


În intervalul 29.08.2021 (10:00) – 30.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 11 decese (4 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bihor, Botoșani, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Mehedinți, Neamț, Vaslui și Municipiul București.
Unul dintre pacienții decedați, raportat de DSP Mehedinți, s-a infectat în Anglia.

Dintre cele 11 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 la categoria 50-59 ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 la categoria de vârstă peste 80 ani.


Situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel: 

- Rata incidenței pe județul Cluj : 0,65
- În ultimele 24 de ore, 81 persoane au fost confirmate Covid-19 din județul Cluj;
- Total număr de teste 569 din care 142 diagnostic grupe de risc, 16 teste efectuate la cerere și 411 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 623.617  de teste, la nivelul județului Cluj;
- 12 persoane internate în ATI;
- Total vindecați și externați 3.002 din care 2.058 din județul Cluj;
- Total decedați 1.057 din care 665 din județul Cluj.
- În acest moment sunt internați 141 pacienți.