monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Șeful spitalului de Pneumologie din Cluj trage un semnal de alarmă: „95% din pacienți sunt nevaccinați”

Valul 4 al pandemiei a sufocat spitalele din România, fiind probleme în toate regiunile țării, inclusiv la Cluj.

Șeful spitalului de Pneumologie din Cluj trage un semnal de alarmă

În ultimele săptămâni, spitalele au fost luate cu asalt de bolnavii de COVID-19, dar cel mai îngrijorător lucru este că un număr foarte mic de pacienți sunt vaccinați.

Conform unor declarații oferite de Dr. Vasile Mureșan, șeful Spitalului de Pneumologie din Cluj-Napoca, pentru siteul stiridecluj.ro, doar 5-6% dintre pacienți sunt vaccinați.


„Statistic, avem între 5 - 6% pacienți vaccinați, restul sunt toți nevaccinați. Nu înțeleg de ce am ajuns în această situație. Oare lumea nu are informațiile necesare pentru a se vaccina? Realitatea din spital este asta pe care v-am spus-o”, a declarat doctorul pentru sursa citată.

Dr. Vasile Mureșan estimează că acest val se va întinde până în primăvară, iar România riscă să ajungă în situația Lombardiei, cea mai afectată zonă din Italia în pandemie.


„Acest val va dura între 6 și 7 luni, așadar vor fi luni grele. Fenomenul Lombardia nu e departe. Ne așteptăm la o perioadă dificilă și ne rugăm să nu avem probleme cu personalul. În valul 3 am avut 70 de angajați bolnavi de COVID, adică 30%, și a fost o presiune mare. Nu vrem să repetăm acest lucru, pentru că și așa avem probleme cu personalul”, a spus medicul.

Spitalul de Pneumologie nu are suficient personal

Pandemia de COVID-19 i-a speriat inclusiv pe medici și personalul auxiliar din spitale. Mulți evită să se mai angajeze, iar acest lucru pune într-o situație delicată managerii unităților medicale.


„Vrem să mărim numărul de paturi de la 46 la 56, iar la ATI de la 5 paturi la 8. E o presiune fantastică. E plină secția și de ATI și de COVID. Sunt în Cluj între 500 - 600 pe zi, din care 2 - 3 % ajung la ATI. Încă nu avem cazuri în care pacienții sunt puși să stea pe holuri, dar nu se știe ce va urma. Acum, fiecare spital din Cluj are obligație de a-și mări capacitatea.  Problema este că nu vrea lumea să vină și să se angajeze. Avem 16 posturi de asistente, infirmiere, femei de serviciu pentru ATI și secția COVID, dar nimeni nu vine, deși este spor de 85%. Nu e vorba de bani”, a afirmat dr. Vasile Mureșan.

Vasile Mureșan, infectat de curând cu COVID-19

Doctorul Vasile Mureșan și alți șase angajați ai spitalului de Pneumologie din Cluj-Napoca au fost infectați cu COVID-19 la finalul lunii trecute.