monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Peste 300 de milioane de euro, finanțare pentru Spitalul Regional Cluj de la BEI. Spitalul va fi funcțional în 2027

Guvernul a aprobat, joi, 14 octombrie, un memorandum privind negocierea contractului de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru realizarea Spitalului regional de Urgenţă Cluj, a anunţat prim-ministrul Florin Cîţu.

Peste 300 de milioane de euro, finanțare pentru Spitalul Regional Cluj de la BEI. Spitalul va fi funcțional în 2027

 

 


„Avem nevoie spitale şi ele trebuie construite. Am aprobat un memorandum privind negocierea contractului de finanţare dintre România şi BEI. La semnarea acestuia şi acord de împuternicire - desemnarea ministrului Finanţelor. Contractul de finanţare este în valoare de 305 milioane euro şi are în vedere susţinerea obiectivului de investiţii Spitalul regional de Urgenţă Cluj”, a declarat Florin Cîţu, după şedinţa de Guvern.

Cum va arăta Spitalul Regional de Urgență?

Spitalul va fi construit pe șapte niveluri - subsol, parter și cinci etaje și va deservi regiunea de nord-vest a țării. Unitatea va avea 849 de paturi, 19 săli de operație și va dispune de o tehnologie avansată, astfel încât să fie asigurate servicii medicale de urgență la cele mai înalte standarde, precum și un act medical de calitate superioară. De asemenea, investiția prevede că spitalul va beneficia de un heliport și va avea 1.396 locuri de parcare.


Terenul pe care va fi construit spitalul a fost preluat de către Consiliul Județean Cluj prin Hotărâre de Guvern în anul 2012.

„Forul județean a mutat de pe amplasament un depozit de muniție, a demolat clădirile existente pe teren, a întocmit toate documentațiile juridice și de urbanism necesare, astfel încât terenul a devenit liber de orice sarcină. Totodată, administrația județeană a asumat și suportat inclusiv cheltuielile necesare realizării infrastructurii primare, respectiv realizarea de branșamente și racorduri la rețelele de utilități. În plus, Consiliul Județean s-a asigurat de cuprinderea, în cadrul Proiectului Centurii Metropolitane clujene a minim două căi rutiere de acces spre amplasament, una din DN1 și alta pe latura de est”, arată reprezentanții Consiliului Județean Cluj.


Spitalul, la 10 km de Cluj-Napoca

Spitalul va fi construit în zona Florești, strada Avram Iancu, la 10 km de centrul municipiului Cluj-Napoca, iar în cadrul unității se vor desfăşura şi activităţi didactice, prin Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”.

Unitatea medicală va avea o suprafaţă totală de 151.000 mp, cu o suprafață utilă de 70.000 mp, iar amprenta la sol va fi de 28.800 mp. De asemenea, va avea 1.396 locuri de parcare, la sol și în subsol, o stație de autobuz, iar în parcare vor fi amplasate 10 stații de încărcare pentru mașinile electrice.


Spitalul Regional de Urgență Cluj ar urma să deservească absolut toată patologia. Din cele 849 de paturi plănuite, 744 vor fi destinate pentru spitalizare acuţi, 105 paturi pentru situaţii şi structuri critice, iar 60 paturi merg în Unitatea de Primiri Urgențe. Vor fi 70 de cabinete pentru ambulatoriu, 15 cabinete şi 12 paturi spitalizare de zi pentru specialităţile chirurgicale. Se estimează că Spitalul Regional de Urgență va fi funcțional în anul 2027.

CITEȘTE ȘI


536 de cazuri și 11 morți de Covid, în Cluj! 48 de clujeni s-au internat în spital de ieri până azi