monitorulcj.ro Menu
sursa foto: www.gatorpixel.com

Premieră în Cluj: promenada inimilor şi Manualul Inimii

În ajunul Zilei Mondiale a Inimii, pe 28 septembrie, Cluj-Napoca va inaugura promenada inimilor şi va găzdui lansarea oficială a Manualului Inimii, o carte pentru prevenţia bolilor cardiovasculare.
Bărbaţi în vârstă, pe o bancă, în parc

Pierderile de memorie asociate vârstei a treia ar putea fi reversibile

Pierderile de memorie asociate vârstei a treia ar putea fi reversibile, afirmă oamenii de ştiinţă de la Universitatea New York. Ei au reuşit să îmbunătăţească memoria unor şoareci în vârstă, prin controlarea activităţii unei gene. Rezultatul experimentului a fost publicat, înte-un articol, în revista de specialitate Science Translational Medicine.

Combinarea alcoolului cu energizantul poate fi dăunătoare organismului

Un profesor de la o universitate australiană susţine că studiile conform cărora, "nu trebuie să ne facem griji în privinţa riscurilor" în cazul consumului de alcool în combinaţie cu băuturile energizante sunt false. Cercetătorul susţine că, în realitate, această combinaţie ar fi mai dăunătoare organismului consumatorilor.
Gerovital se află pe primul loc în Topul produselor românești de îngrijire

Gerovital, locul 1 pe ţară la produse de îngrijire

Gerovital se află pe primul loc în Topul produselor românești de îngrijire, pentru al doilea an consecutiv, conform studiului desfășurat de către compania de cercetare Unlock Market Research pentru revista Biz.
Mai mulți medici clujeni lansează

Mai mulți medici clujeni lansează "Manualul inimii"

Un colectiv condus de medicul clujean Dumitru Zdrenghea, şeful secţiei de Cardiologie a Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca, va lansa un volum dedicat problemelor medicale cardiovasculare, intitulat "Manualul inimii".

Mihai Lucan se justifică după operaţia lui Alexandru Arşinel

sursa foto: evz.ro
Actorul Alexandru Arşinel se afla pe lista de aşteptare a Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj pentru primirea unui rinichi în vederea transplantului, fiind trimis la unitatea spitalicească de medicul nefrolog care îi supraveghea de ceva timp funcţia renală şi care a indicat necesitatea substituţiei.