monitorulcj.ro Menu
Sport

Mirela Lavric aduce o medalie de AUR României

Atleta Mirela Lavric

Atleta Mirela Lavric a obţinut, vineri, medalia de aur în finala probei de 800 de metri, la Campionatele Europene under 23, de la Tampere (Finlanda), cu cea mai bună performanţă personală a sezonului.

Mirela Lavric a încheiat cursa cu timpul de 2:01.56 minute, pe primul loc, cu cea mai bună performanţă personală a sezonului. Pe podium au mai urcat Olha Lyakhova (Ucraina, 2:01.90 minute) şi Selina Buchel (Elveţia, 2:02.74), potrivit Mediafax.ro.

În calificările de joi, Mirela Lavric a încheiat prima serie pe locul I, cu timpul de 2:02.69 minute, calificându-se direct în finală.


Tot joi, în finala probei de 10.000 de metri, atletul Nicolae Soare a cucerit medalia de argint, el încheind cursa cu timpul de 29:43.76 minute. Medalia de aur a revenit ibericului Gabriel Navarro, care a încheiat cu timpul de 29:42.22, cu doar 54 de sutimi mai bun decât reprezentantul României.