monitorulcj.ro Menu
Sport

Cătinaș și Moroșanu și-au învins prin KO adversarii la gala Superkombat de la Ploiești

Boxerii români Cătălin Moroșanu și Raul Cătinaș și-au învins prin KO adversarii la gala Superkombat Final Elimination de la Ploiești, ultimul pas înaintea marii finale programate pe 21 decembrie, la Galați.

Cătălin Moroșanu la gala Superkombat Final Elimination de la Ploiești

În fața a peste 2.500 de spectatori prezenți la Sala Olimpia din Ploiești, Raul Cătinaș și-a făcut revenirea în ring într-un mod absolut spectaculos, reușind să-l trimită la podea pe olandezul Ricardo van den Bos după numai un minut și 40 de secunde de la startul confruntării. ''Am trecut prin clipe dificile în ultima perioadă, sper ca această victorie să însemne un nou început'', a spus sportivul în vârstă de 25 de ani.

În cel mai important meci al serii, Cătălin Moroșanu a reușit la rândul său să încheie victorios înainte de limită.  ''A fost o seară de excepție! L-am demolat! Acum mă duc la discotecă, vreau să mă distrez fiindcă urmează o perioadă lungă de pregătire înaintea marii finale de pe 21 decembrie de la Galați'', a afirmat Moroșanu.


Cel de-al treilea român din gală, ploieșteanul Amansio Paraschiv, i-a provocat primul eșec din carieră tunisianului Mohamed Ben Ali și a devenit challenger obligatoriu pentru deținătorul centurii mondiale New Heroes la categoria mijlocie, surinamezul Cedric Manhoef.

Prezenți la Ploiești, frații Andrei și Bogdan Stoica și-au aflat sâmbătă seară adversarii din meciurile pentru titlurile mondiale programate pe 21 decembrie la Galați. Campion mondial la categoria cruiser din mai 2012, Bogdan Stoica își va apăra centura în fața bielorusului Igor Bugaenko, în timp ce fratele său mai mare, Andrei, aspirant oficial încă din decembrie anul trecut, îl va înfrunta pe cehul Ondrej Hutnik, care a rămas neînvins din 2008.


Superkombat Final Elimination Ploiești — rezultate complete:

Meci eliminatoriu pentru titlul mondial New Heroes — categoria mijlocie (-71 kg)
Amansio Paraschiv l-a învins prin TKO în repriza a doua pe Mohamed Ben Ali (Tunisia).

Final Elimination, meciul 1 — Categoria grea (+96 kg)
Giannis Stoforidis (Grecia) l-a învins prin KO în repriza a treia pe Mathieu Kongolo (Belgia).


Final Elimination, meciul 2 — Categoria grea (+96 kg)
Frank Munoz (Spania) l-a învins prin decizie split pe Muamer Tufekcic (Bosnia-Herțegovina).

Final Elimination, meciul 3 — Categoria grea (+96 kg)
Redouan Cairo (Surinam) l-a învins prin decizie unanimă pe Jegiș Iegoian (Armenia).


Final Elimination, meciul 4 — Categoria grea (+96 kg)
D'Angelo Marshall (Surinam) l-a învins prin KO în repriza a doua pe Pacome Assi (Cote d'Ivoire).

Meci eliminatoriu pentru titlul mondial Superkombat la categoria super cruiser (-95 kg)
Ondrej Hutnik (Cehia) l-a învins prin TKO în repriza a doua pe Massinissa Hamaili (Algeria).


Meci eliminatoriu pentru titlul mondial Superkombat la categoria cruiser (-92 kg)
Igor Bugaenko (Belarus) l-a învins prin decizie unanimă pe Jorge Loren (Spania).

Super-fight — Categoria grea (+96 kg)
Raul Cătinaș l-a învins prin KO în prima repriză pe Ricardo van den Bos (Olanda).

Super-fight — Categoria grea (+96 kg)
Cătălin Moroșanu l-a învins prin KO în prima repriză pe Daniel Lentie (Camerun).

Etichete: box catalin morosanu